752

Armament în centrul capitalei


Muniţii descoperite chiar în centrul capitalei. În urmă cu câteva ore, poliţiştii au ridicat de la o gunoişte de pe strada Mihai Eminescu, un adevărat arsenal de arme.

Peste 250 de cartuşe, trei încărcătoare pentru puşcă şi alte trei pentru mitralieră. Tot aici, oamenii legii au descoperit şi câteva dispozitive de aruncătoare de grenade. Potrivit ministerului de Interne, muniţiile ar proveni din timpul celui de-al doilea război mondial. Reprezentanţii organelor de forţă, afirmă că acestea nu erau în funcţiune şi nu exista pericolul unei explozii. Chiar şi aşa, a fost nevoie de intervenţia geniştilor, pentru a scoate arsenalul. Deocamdată nu este clar, cum a ajuns armamentul în această zonă şi cine ar fi deţinătorul acestui lot de muniţii. Acum o lună, geniştii Armatei Naţionale, au neutralizat 32 de bombe de la aruncătorul de mine. Muniţiile au fost descoperite în pădurea din satul Brăneşti, raionul Orhei. Arsenalul a fost detonat într-un loc special amenajat.
 
jurnaltv.md

0