408

Nu-mi place istoria lui Rogozin

  Din multele mesaje transmise de Dmitri Rogozin la Chişinău cel mai important mi se pare a fi cel referitor la istoria românilor.
 
Trimisul Moscovei a spus că a deschis un manual de istoria românilor şi a ajuns la concluzia că tot ceea ce se spune în acel manual reprezintă o umilinţă şi o înjosire a Republicii Moldova. Tare mult i-ar plăcea lui Rogozin să se întoarcă vremurile în care istoria era scrisă de Artiom Lazarev! Şi mai mult i-ar plăcea lui Dmitri Rogozin ca să nu mai existe opinii contrare celor moldoveniste - să fie treaba clară şi simplă: românii sunt diferiţi de moldoveni, limba română este diferită de limba moldovenească, românii sunt nişte fascişti ucigaşi. Doar că nu se mai poate aşa ceva, libertatea de gândire şi libertatea de exprimare sunt valori pe care Dmitri Rogozin încă mai are nevoie să le înţeleagă.

S-au înmulţit în ultima perioadă acuzaţiile aduse României pentru cele întâmplate în cel de-al Doilea Război Mondial. Crimele comise în regiunea transnistreană în timpul administraţiei româneşti sunt folosite drept armă politică în prezent. Doar că statul român şi-a recunoscut vina pentru cele întâmplate în Transnistria, cei responsabili pentru crime au fost judecaţi şi pedepsiţi. Dmitri Rogozin şi ciracii lui moldovenişti vor putea să vorbească despre crimele din Transnistria din al Doilea Război Mondial abia după ce vor fi recunoscute de Rusia crimele comise în perioada sovietică în R. Moldova. Au fost publicate documentele care atestă crimele extrajudiciare şi deportările. Vinovaţii nu mai pot fi pedepsiţi, au trecut în altă lume - însă ideologia comunistă încă trebuie condamnată ca fiind una criminală şi partidul comunist trebuie scos în afara legii, aşa cum au fost scoase în afara legii partidele naziste şi fasciste. Rusia trebuie să îşi recunoască crimele comise şi să îi despăgubească pe toţi cei care au avut de suferit şi pe urmaşii lor. Niciun trimis al Moscovei nu poate veni la Chişinău cu pretenţia de eliberator şi să invoce istoria în favoarea sa.

Faptele din trecut sunt consemnate în documente. Ţarul Alexandru I făcea şi desfăcea graniţe alături de aliatul său Napoleon. Când nu s-au mai înţeles, românii au avut de suferit. Stalin făcea şi desfăcea graniţe alături de prietenul lui Hitler - după care amândoi au invadat Polonia. Aici rezidă unul din paradoxurile istoriei Rusiei. Al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939, când Germania nazistă a atacat Polonia. Pe 17 septembrie 1939, Rusia a invadat şi ea Polonia - şi totuşi pentru Rusia al Doilea Război Mondial începe abia pe 22 iunie 1941. Când Rusia atacă alte ţări se numeşte neutralitate activă, când Rusia este atacată se numeşte război. Când Rusia ucide mii de oameni şi deportează sute de mii în numele luptei de clasă se numeşte eliberare. Asta este o istorie pe care nu o pot înţelege şi nu o pot accepta. Mai degrabă mi se pare că istoria aşa cum ar dori-o Dmitri Rogozin este una umilitoare şi înjositoare pentru R. Moldova. Pentru că urmaşii tuturor celor ucişi şi deportaţi ar trebui să le mulţumească acelora care le-au ucis şi deportat înaintaşii.      

 
                                                                                                                           

 
0