904

Tragedie pe malul râului Nistru. O femeie și doi copii s-au înecat

 
O femeie de 42 de ani și doi copii de-ai săi de 12 ani, și respectiv, de 18 ani, din regiunea transnistreană, s-au înecat  la 15 aprilie, în ziua de Paști, după ce mașina în care se aflau a derapat în râul Nistru, anunță Agenția ”Novîi reghion”.
 
Incidentul fatal s-a produs la 15 aprilie, la ora 23:00, în preajma satului Dzerjinskoe, aflat în preajma râului Nistrului. Potrivit martorilor, femeia și copiii săi vroiau să plece acasă, după o zi de odihnă pe malul râului, când au constatat că autoturismul lor are defecțiuni tehnice. 
 
În ajutor a venit un cunoscut de-al familiei, care și-a postat propria mașină de model ”Mazda” pe o pantă de pe malul râului. În timp, ce acesta remedia defecțiunile tehnice, femeia și copiii au urcat în mașina bărbatului de pe pantă. Pentru că nu avea trasă frâna de mână, autoturismul a pornit brusc din loc și a plonjat în râu.  
 
Potrivit martorilor, femeia și copii săi au reușit să iasă din autoturism, însă nu au reușit să înoate până la mal. Salvatorii transnistreni au găsit corpul neînsuflețit al fetei și al băiatului a doua zi dimineață, însă corpul femeii înecate deocamdată nu a fost găsit. 
 
arena.md
0