562

PDM vrea ca deputaţii să fie votaţi direct de cetăţeni


Deputaţii ar putea fi votaţi direct de cetăţeni. Asta dacă un proiect de lege în aces sens, propus de prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, va trece de Legislativ.


„Am decis să promovez votul uninominal la cererile insistente din partea alegătorilor. Oamenii doresc să aleagă direct deputaţii, care să poarte răspundere personală în faţa alegătorilor”, a declarat Vlad Plahotniuc în deschiderea unei mese rotunde.


Proiectul de lege a fost discutat astăzi, 17 aprilie, cu societatea civilă, reprezentanţii partidelor parlamentare, experţii internaţionali şi comentatorii politici din presă.


Plahotniuc a menţionat că îşi doreşte ca în urma dezbaterilor proiectul să devină mai bun, astfel încât să fie votat în Parlament. „Am depus acest proiect pentru a produce o schimbare radicală şi benefică a sistemului electoral şi consider că votul uninominal va fi adaptat la realitatea din Moldova”, a precizat autorul iniţiativei.
El şi-a exprimat dorinţa „ca la votarea acestei legi să participe şi opoziţia parlamentară, inclusiv fracţiunea PCRM. Se vorbeşte mult de necesitatea unor iniţiative, care să ne unească, or, acest proiect este unul de interes naţional”, a menţionat prim-vicepreşedintele Parlamentului.


Menţionăm că la începutul lunii martie, preşedinte al Parlamentului şi preşedinte interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu declara că "dacă şi în Republica Moldova ar fi existat vot uninominal, cetăţenii alegând direct deputaţii, acestea nu şi-ar fi permis să ţină ţara în criză, fără un şef de stat, timp de trei ani de zile, titrează portalul românesc de ştiri, ziare.com.


tv7.md

0