913

ANRE: Deocamdată, nu au fost depuse cereri de majorare a tarifului pentru electricitate

Operatorii de energie electrică nu au depus, deocamdată, la Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică (ANRE) cereri de majorare a tarifelor la energia electrică, deși de la 1 aprilie companiile ”Gas Natural Fenosa”  și ”Energocom” importă curent electric la un preț mai mare cu 13, 2 % decât până la această dată.
”Contractele celor două companii încheiate cu Centrala electrică de la Cuciurgan  și, respectiv, cu compania ucraineană ”Pawer Trade” au fost prezentate pentru coordonare la autoritatea centrală de reglementare în energetică”, a declarat pentru ARENA  Stela Iațco, purtătorul de cuvânt al ANRE.


Totodată, Stela Iațco a menționat, cu referire la directrorul ANRE, Victor Parlicov, că cel mai probabil până la Sfintele Sărbători de Paști cereri de majorare a tarifelor la energia electrică nu vor fi depuse.
Cei doi importatori de energie electrică nu au fost de găsit pentru a declara, când ar putea fi solicitată scumpirea tarifelor la energia electrică.


ARENA reamintește că ”Energocom” a semnat vineri, 6 aprilie, cu compania „DTEK Power Trade” din Ucraina contractul de livrare a energiei electrice pentru anul 2012, care prevede ca noul preț al curentului electric  să fie 6,9 cenți americani pentru kilowatt,  cu 13,2 la sută mai mult decât anul trecut. Iar compania ”Gas Natural Fenosa”, care asigură cu energie centrul și sudul republicii, a semnat la 2 aprilie un contract de livrare a energiei electrice cu Centrala Electrică de la Cuciurgan, care prevede, de asemenea,  livrarea curentului la un preț de 6,9 cenți americani.


arena.md

0