Zdob și Zdub: “Noi am lansat o nouă modă la Eurovision!”
Membrii trupei Zbob și Zdub revin în forță cu un nou album. Artiștii basarabeni, care au susținut în ultimele săptămâni un turneu european în țări precum Germania, Austria și Ungaria, se pregătesc pentru lansarea albumului “Basta Mafia” și în România.
Membrii trupei Zdob și Zdub au cântat noile piese pentru prima dată, aseară, în clubului Tribute din București, unde și-au amintit și de prestația lor de la Eurovision, când au adus pe scenă, spre surprinderea tuturor, o bătrână care a făcut un show memorabil pe ritmurile piesei “Bunica bate toba!”.
Artiștii consideră că au deschis uși pentru noi proiecte inedite la Eurovision, mai ales că anul acesta Rusia participă la concursul european cu o piesă interpretată de șase femei în vârstă, de la țară.
“Am lansat o nouă modă la Eurovision. Mulți și-au dat seama că trebuie să uimești prin apariție, show-ul tău să fie memorabil. Cine s-ar fi gândit să aducă pe scenă o bătrânică de la țară care să bată toba mare?”, a declarat solistul Roman Iagubov pentru libertatea.ro.
apropomagazin