Ciocolata dulce "Чемодан, вокзал, Россия!"

 
Ferice de omul ce-şi adună evenimentele trăite într-o proprie arhivă. Devii un pic mai bogat decât istoria ţării natale. Or, arhiva ta va deveni un capitol necunoscut, studiat numai de tine, ca apendice al istoriei oficiale. Am înregistrat atâtea scăpări, creând pete albe în arhiva personală. Din indiferenţă sau din neatenţie. Altfel zis, mi-am făcut-o cu mâinile mele.
 
Nu ţin minte în care ziar a apărut iniţial imperativul rusesc Чемодан, вокзал, Россия! Nu-mi amintesc cine l-a rostit pentru prima oară. Probabil, autorul e un anonim întâmplător. El, sloganul, devenise o ciocolată dulce-dulce pentru alolingvi. Motiv de văicăreală. În esenţă, de unde, mă rog, atâta supărare? Dacă refuzi să studiezi limba poporului alături de care trăieşti, ba încă îi obligi pe toţi să ţi-o cunoască doar pe a ta – pleacă de unde-ai venit sau du-te acolo unde vei fi acceptat. Ce deranjează aici?

 Sergo Beria, fiul lui Lavrenti Pavlovici, securistul redutabil al lui Stalin, la finalul ultimului său interviu din anul 2000, a formulat o deducţie originală despre ruşi: Am crescut în Rusia, am fost educat în spiritul culturii ruseşti, mă mândresc cu realizările ei în domeniul tehnic. Oamenii, printre care am trăit şi am lucrat, sunt admirabili, minunaţi, dar obsedaţi de un extraordinar element al naţionalismului şi al şovinismului naţiunii dominante.

 Rusolingvii locali, istoriceşte gândind, sunt foarte norocoşi: se alăptează permanent la sânul metropolei-mame grijulii – Rusia. Oriunde s-ar afla aceştia, ei preferă să trăiască după legile Federaţiei Ruse. Limbile oficiale ale noilor state independente, foste republici sovietice, ei nu le învaţă. Protestează vehement, dacă cineva atentează la onoarea monumentelor regimului sovietic de ocupaţie. Cu alte cuvinte, rusolingvii îşi alimentează nerespectul faţă de naţiunile titulare, sugând din mamela plină cu lapte şovin a metropolei-mume.
 
De când e Rusia ca imperiu, ea s-a ocupat doar cu eliberările popoarelor vecine. Nemţii lui Hitler acţionau mai sincer şi mai tranşant: au invadat Cehoslovacia pe motiv că germanii locali ar fi marginalizaţi. Astfel, Berlinul şi-a eliberat conaţionalii, ocupând ţara vecină. Pe basarabeni, Rusia i-a salvat de ocupaţia turcească islamică. S-a produs o adevărată solidaritate creştino-ortodoxă. De bine ce le-a fost în spaţiul imperiului comunist, când a sucombat Uniunea Sovietică, popoarele au luat-o la sănătoasa, care şi încotro, spre fel de fel de independenţe. Câtă ingratitudine din partea lor! Aşa se reacţionează la binele făcut?

 Recent, limba rusă a primit o lovitură zdrobitoare în Letonia Uniunii Europene. N-a fost acceptată în calitate de a doua limbă de stat. Rusolingvii din Republica Moldova au muţit: le displace să-şi recunoască înfrângerea. Pare-mi-se, şi în Federaţia Rusă se menţine aceeaşi stare de spirit.

 În fostele republici transcaucaziene situaţia, ca şi în trecut, e bună: de limba rusă nu se aude.
 Şi în Asia Mijlocie – poate cu excepţia Kârgâztanului – s-au înregistrat progrese serioase în domeniul derusificării.

 Cel mai mult însă admir perseverenţa ucrainenilor. Dacă vrei să iei la moacă vorbind limba rusă – du-te la Lviv. Ai toate şansele să ajungi nebandajat în spital. Nimerind în Doneţkul populat de rusolingvi, poţi vorbi liber în ucraineană – nimeni nu te atinge. Jumătate de ţară e rusească, dar, uite, limba rusă nicicum nu răzbate în constituţia noii Rusii kievene. Greu trage la cântar încăpăţânarea lingvistică a unui popor. Şi parcă-s fraţi de sânge cu ruşii, dar nu se comportă neascultătorii de ei ca belaruşii molcumi.
 
Vasile Stati, autorul ruşinoaselor lucrări moldoveniste, în epoca sovietică editase o carte în care citisem o frază precum că limba moldovenească atinsese culmi nemaivăzute în evoluţia ei prosperă. Aceasta graţie politicii naţionale înţelepte a partidului comunist sovietic. Astăzi e la fel. Plimbându-te prin campusurile universitare, rareori vei întâlni vreun student care să vorbească o moldovenească măcar la nivelul dicţionarului lui Stati.

 Cuminţenia basarabeanului seamănă în istorie cu o mlaştină născătoare de mankurţi naţionali. Albinele sunt mai inteligente: îi omoară pe trântori. Noi îi tolerăm, ba îi şi cultivăm. Lent, pe neobservate, şcoala naţională deja s-a transformat, aproape sută la sută, într-un incubator cu asemenea public. Patrioţii s-au rărit ca diamantele în lanul cu porumb. Am impresia că patriotismul basarabean durează cât o beţie. Seara ne îmbătăm, dimineaţa ne trezim şi ne cufundăm din nou... în mlaştină. Acţionăm în acelaşi program genetic, plictisitor, până la moarte. Păcat, viaţa-i scurtă.

 Nu simţim pulsul istoriei, ne limităm la trăncăneală, culminând cu atacuri verbale fratricide. Astfel, renaşterea naţională, începută în 1988-’89, s-a evaporat. A rămas un vis frumos, în culori roze. Undeva, la suprafaţa elitelor, mai palpită nişte articole bătăioase prin ziare, pe care rar cine le citeşte. La televiziuni nimic consistent nu afli. Rezişti o habă de vreme privindu-le emisiunile, apoi ţi se face lehamite şi îi conectezi... iarăşi pe ruşi.

 Statul Republica Moldova se adevereşte un organism politic falit. Bolnav din naşterea-i târzie. La bătrâneţe nici oameni nu se fac, nici ţări nu apar. Statul nu-şi apără naţiunea titulară. O lasă în voia sorţii, maltrată de haita şovino-mankurto-comunistă. Îşi tratează durerile tot aşa cum ţăranul îşi lecuieşte buba: cu zelionkă şi cu vaselină. Uneori, nici pe astea le are. Urmează nişte exemple cu titlu de probe.
 
Am privit cu câteva luni în urmă, la ştirile postului de televiziune Publika-TV, un filmuleţ cu vreo trei haimanale tinere care ardeau panglici tricolore pentru vina de a fi româneşti. Aţi auzit cumva ca Procuratura să se autosesizeze?
 
Vladimir Voronin, la un miting cu ortacii săi, scapă vorbe de sorginte rasială la adresa cetăţeanului de origine africană John Onoje: ... Au adus un negru din Africa, au prins unul care a coborât dintr-un copac de acolo şi l-au adus aici. Şi el le face lor politica. Aţi văzut cine apără interesul Alianţei? Africa! Negrii! Nu voi comenta aceste aberaţii, dar voi concretiza că, de obicei, în copaci locuiesc maimuţele. De se afla pe teritoriul Germaniei, Voronin înhăţa de la 5 la 7 ani de puşcărie. Dar poate că mă înşel, poate că dosarul Voronin deja se examinează de către organele abilitate?

 Iată că în prezent ţipălăii lui Voronin s-au apucat de capul meu, invitându-mă să-mi fac bagajele, s-o zbughesc la gară şi să mă cărăbănesc în România. Sloganul obraznic răsună de zeci de ori, la mitinguri şi în reportajele televiziunii. Tăcere, ca de mormânt, din partea statului, obligat să-mi apare onoarea. Sunt sigur: şi în acest caz justiţia moldovenească va tăcea mâlc. Decât o pace umilitoare, prefer o dezbinare luptătoare.
 
Trebuie să mă apăr într-un fel. Cu profund respect faţă de poetul Topârceanu, în cazul dat, refuz categoric să mă călăuzezsc după versul său: Rămâi sănătoasă, cucoană, / Că-mi iau geamantanul şi plec. Mai puneţi-vă pofta-n cui! Ca întotdeauna, ruşii, cei din Federaţie, îmi sar în ajutor la ceas de cumpănă. Prin intermediul internetului, de la locuinţa lor conspirativă cu parola www.ORU.ru, mi-au expediat o imagine cu chipul lui Ilici, conţinând un îndemn contemporan al fondatorului statului sovietic. Cum să procedez eu oare, mă întreb: să-l traduc sau îl citiţi în original... pe drapel? Mai bine citiţi-l. Cred că n-aţi uitat cu totul limba rusă.

 M-a cucerit cuvântul пожалуйста. Incredibil! Pentru întâia dată, faraonul roşu nu ordonă, ci roagă. S-a civilizat dictatorul. Adresez un urlător Привет! lui Vova şi Markuşa. Recunoştinţă lui Lenin pentru ajutor. Celorlalţi – fiţi naţionalişti, cum ruşii sunt şovini. Adică, după bună ziua, şi mulţumita. Da, cât pe ce să uit: ocupaţi poşta, telegraful şi celelalte instituţii ale statului. Curăţaţi-le de şovini. În caz contrar, vă curăţă ei pe voi. Aşa m-a învăţat să acţionez marele Lenin. Salut!
 
Autor: Iulius Popa
Sursa: literaturasiarta.md