Pastile şi ierburi cu efect halucinogen în Penitenciarul nr.6-Soroca
Colaboratorii Penitenciarului nr.6-Soroca au găsit pe acoperişul unei încăperi de pe teritoriul închisorii, pastile şi ierburi cu efect halucinogen, care urmau să intre în posesia deţinuţilor.
Potrivit Serviciului de presă al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, drogurile erau ascunse în două obiecte sferice învelite cu lipici.
Despre acest caz a fost informat Comisariatul de Poliţie Soroca, colaboratorii căruia au deschis obiectele suspecte în care erau 250 g de masă vegetală de culoare verde cu miros specific asemănător cu marijuana şi 56 de pastile de culoare alb-roz, cu inscripţia „Mitsubishi”.
Autorităţile desfăşoară măsuri investigative pentru a stabili originea şi particularităţile substanţelor depistate precum şi persoanele suspecte în comiterea acestei infracţiuni.