686

Cetățenii își vor putea indica naționalitatea în actul de naștere

Și personale de etnie română își vor putea indica, la solicitare, naționalitatea în actul de naștere. Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi, 22 martie, în lectură finală de către Parlament. Potrivit deputatului PL, Ana Guțu, până acum, exista o discriminare în acest sens - ucrainenii, rușii, găgăuzii și alte etnii minoritare aveau dreptul să-și indice apartenența la o comunitate mai largă, pe când românii nu.
Conform acestei legi, mențiunea despre „naționalitate” se exclude din actul de naștere și va putea fi introdusă doar la dorința părinților care își înregistrează copilul sau a titularului, când va atinge vârsta de 16 ani. Cetățenia nu marchează decât apartenența la un stat, iar naționalitatea marchează apartenența la un grup etnic. 

Introducerea unor asemeni modificări în lege este dictată de necesitatea de a ajusta legislația națională la principiile Convenției Europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. 

Până în prezent, înscrierea apartenenței etnice crea impedimente legale pentru persoanele care doresc să le fie înregistrată o etnie diferită decât cea a părinţilor. 

Prezenta lege va intra în vigoare odată cu publicarea ei în Monitorul Oficial.
 
unimedia.md
0