INCREDIBIL Gazprom ne ieftineşte gazul. A tăiat din preţ tocmai 3 dolari!
Republica Moldova va plăti gigantului rus, în trimestrul doi al acestui an, un preţ de circa 385 de dolari pentru o mie de metri cubi de metan, cu trei-patru dolari mai puţin decât în trimestrul I al anului, a anunţat vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, miercuri, 21 martie, după şedința Guvernului.
Oficialul a precizat că la o asemenea înțelegere s-a convenit "de principiu", în cadrul unei întrevederi cu responsabilii de la Gazprom, pe care le-a avut la Moscova.
"La 28 martie, în capitala rusă va avea loc ședința Consiliului de administrație al Moldovagaz, după care va fi adoptată o decizie de prelungire a actualului contract dintre Moldovagaz și Gazprom pentru încă trei luni, adică până în luna iunie", a precizat Valeriu Lazăr.
Oficialul a mai spus că până în luna iunie, dialogul cu partea rusă va fi purtat pe două dimensiuni - una politică și, respectivă, una comercială.
Astfel, potrivit lui Valeriu Lazăr, în următoarele trei luni Guvernul Republicii Moldova urmează să ajungă la un consens cu Executivul rus asupra unui acord interguvernamental de cooperarea în complexul energetic. Pe de altă parte, în perioada menționată, companiile Moldovagaz și Gazprom vor purta negocieri asupra unui contract pe termen mediu, cel mai probabil, de trei ani.
Ministrul Economiei a mai spus că pentru a semna noul contract, părţile vor trebuie să clarifice situaţia proprietăţii Gazprom în urma aplicării de către Republica Moldova a Pachetelor Energetice II şi III ale UE. De asemenea, părţile vor trebui să soluţioneze problema datoriilor la gazele naturale acumulate de malul stâng al Nistrului.
În prezent, Republica Moldova achită un preţ de circa 388 de dolari pentru o mie metri cubi.
adevarul