Ne costă scump o înmormîntare, dar şi fala de ochii lumii

Pentru înmormântarea unei persoane apropiaţii cheltuiesc zeci de mii de lei. În astfel de momente oamenii nu ţin cont de cât plătesc, iar cei care acordă servicii profită din plin. Mai e şi tendinţa de a face rânduiala exact cum e tradiţia locului, ca să fii „în rând cu lumea”, chiar dacă aceasta înseamnă să plăteşti mai mult decât îţi permiţi, relatează Info-PrimNeo.
 
Înmormântările sunt o avere pentru familiile cu venituri modeste. Numai crucea şi sicriul costă aproape o mie de lei. Şi acestea sunt din cele mai ieftine. Îmbălsămarea decedatului e aproape 600 de lei. Locul la cimitir, în funcţie de localitate, poate ajunge şi la 2 500 de lei, de exemplu în capitală. Nemaivorbind de masa de pomenire, care, în funcţie de meniu, oscilează între 150 şi 300 de lei pentru o persoană. Iar dacă e să oferi şi pomeni, cheltuielile se ridică la mii de lei.
Agenţiile de pompe funebre te pot scăpa de o parte din grijile înmormântării sau pot organiza procesiunea în întregime. Depinde ce vrei şi cât poţi plăti. Sumele pornesc de la 1500 de lei, în condiţiile în care alegi cea mai ieftină cruce şi cel mai ieftin sicriu. Aceşti bani însă nu includ costul locului la cimitir, masa de pomenire, transportul şi serviciul divin.
O mică parte din cheltuieli sunt acoperite de alocaţia din bugetul social. Familia se poate adresa la Casa Naţională de Asigurări Sociale sau la asistentul social din localitatea de reşedinţă cu certificatul de deces pentru a ridica un ajutor material de aproximativ 1000 de lei. Dacă situaţia financiară a familiei este dificilă, un ajutor suplimentar poate acorda şi primăria localităţii sau consiliul local.
 
O bună parte din cheltuieli se duc pe pomenile care se dau de sufletul răposatului. În mai multe localităţi există obiceiul de a pune în drum spre cimitir 24 de pomeni, numite poduri, care semnifică calea sufletelor în veşnicie sau cele 24 de vămi ale văzduhului.
Solicitat de Info-Prim Neo, preotul Pavel Borşevschi, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din capitală, a declarat că aşa-numitele poduri sau cum se spune în unele localităţi – podurele nu ţin de canonul bisericesc. Această tradiţie e mai mult un model păgânesc, decât creştinesc. „Lumea a păstrat o tradiţie crezând că, dacă dai pe lumea asta cuiva, dai răposatului pe lumea cealaltă. De fapt, pomana pentru cel răposat este rugăciunea, nu fala de ochii lumii”, a subliniat preotul Pavel Borşevschi.
Despre pomeni părintele spune că se dau nevoiaşilor şi nu rudelor îndestulate. „Unele familii se conduc de principiul – să nu iasă pomană din casă. Aceasta nu are nimic n comun cu creştinismul. Oamenii o fac să se fudulească. Uneori parcă sunt la nuntă şi împart zestrea. Biserica recomandă altceva, pomenile trebuie date unui sărac, unui flămând, care într-adevăr nu are”, a menţionat parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din capitală.
 
Tradiţia pomului vieţii este una veche, aminteşte de perioada în care bătrânii se înmormântau în grădina casei, unde se planta un pom de măr. Pomul vieţii făcut astăzi la înmormântare păstrează amintirea pomului din grădină, dar şi aici excesele trebuie evitate. Nici mesele de pomenire nu trebuie transformate în mese copioase de sărbătoare. La masă trebuie poftiţi cei săraci, cei flămânzi. Iar de rugăciune şi milostenie creştinii nu trebuie să uite niciodată.
 
point.md