498

Judecătorii CC au respins cererea PCRM privind recuzarea lui Tănase

Judecătorii Curții Constiuționale au respins demersul PCRM. Acesta a fost calificat: nefondat. Ședința continuă în componență deplină. 

Partidul Comuniștilor a cerut recuzarea președintelui Curții Constituționale, Alexandru Tănase din completul de judecători care va examina astăzi legalitatea alegerilor prezidențiale din 16 martie, dar și cele trei sesizări depuse de PCRM. 

„În cadrul unei emisiuni difuzate sâmbătă, 17 martie, președintele Curții Constituționale s-a expus asupra problemei învestirii în funcție a lui Nicolae Timofti. Astel, acesta a exprimat în mod indirect că recunoaște alegerile prezidențiale”, a declarat deputatul comunist, Sergiu Sârbu.
 
La rândul său, Alexandru Tănase a remarcat că, în cadrul emisiunii s-a referit doar la prevederile legale ce țin de procedura de învestirea în funcție a președintelui. 

Amintim că vineri, 16 martie, Nicolae Timofti a fost ales în funcția de președintele al țării, fiind votat de 62 de deputaţi. Deputații fracțiunii PCRM nu au participat la ședința specială a Parlamentului pentru alegerea șefului statului.

Alexandru Tănase a declarat în cadrul unei emisiuni că Timofti nu va fi învestit în funcție săptămâna aceasta. 
 
unimedia.md

0