510

Limba străină de acasă

Mircea Eliade, care cuvânta şi scria în mai multe limbi, visa – se confesa el – doar în limba maternă. Îmbrânciţi din limba maternă, toţi scriitorii, inclusiv cei cu abilităţi în învăţarea şi mânuirea graiurilor străine, se mişcă împleticit.
 
Poetul rus Serghei Esenin, boem incurabil, n-a izbutit, în scurta sa viaţă, să înveţe o boabă străină. Cea mai cruntă nefericire a trăit-o în America, unde a ajuns împreună cu celebra dansatoare Isadora Duncan, care i-a fost iubită şi, puţină vreme, nevastă. Celebritatea sa atrăgea blitzurile, apariţia sa frisona mulţimi. O recepţie cu zeci de bogătaşi şi vedete americane, dată în cinstea Isadorei, l-a aşezat în cea mai nefericită postură pe Esenin, biet soţ neglijat al sărbătoritei, în plus infirm la capitolul comunicare, fiindcă între convivi nu se nimerise nimeni care să ştie o boabă ruseşte.
 
Întâmplarea e de răsunet şi mă rezum doar să amintesc că Esenin, după ce a dat pe gât mai multe pahare, a apucat faţa de masă şi a tras-o sub privirile îngrozite ale mesenilor cu tot ce se afla pe ea – mâncăruri, cristaluri. S-a suit apoi pe masă şi a strigat, în limba rusă, „EU SUNT ESENIN!”. Din păcate, americanii, despre care acelaşi Esenin scria că sunt de un primitivism cultural sinistru (Ce mare brânză, îi spusese unul, că voi, europenii, aveţi Parthenonul! O părăginitură. Noi am făcut unul nou), din păcate, zic, cei prezenţi habar nu aveau cine-i Esenin şi l-au catalogat pe rus drept un biet nebun.
 
Marele prozator columbian Marquez suferea, la o vârstă care nu mai era jună, că nu ştie engleză. De altfel, cu excepţia limbii spa­niole, pe care şi-o însuşise lipăind desculţ pe străduţele orăşelului natal, marele Gabito nu se descurca mulţumitor în nici o limbă străină. Aşa a decis, lăsându-şi cei doi copii în grija unei bone şi a prietenilor, să plece cu soţia la Londra, pentru a învăţa acasă la ea limba engleză. Lua premii prin toată lumea, era aşteptat de şefi de stat, se dădeau simandicoase recepţii în onoarea lui şi peste tot, a remarcat el, limba engleză descuie dialogul. La Londra, cu toate că s-au înscris, el şi soţia, la o şcoală de elită, cu învăţare rapidă a limbii lui Shakespeare, lucrurile, cum zice Gerald Martin, biograful său, n-au mers prea grozav. După un timp, întrebat de ziariştii britanici cum e la Londra, Marquez a răspuns: „Peste tot în jurul tău auzi vorbindu-se spaniolă, portugheză, japoneză şi greacă. Dintre toţi cei pe care i-am întâlnit la Londra, singurul care vorbea o engleză impecabilă, cu accent de Oxford, a fost ministrul de Finanţe al Suediei”.  
Poţi visa într-o limbă străină? Nu, zice categoric, aşezându-se drept mărturie şi argument, istoricul religiilor, Mircea Eliade. Limba, zice la rându-i Emil Cioran, e patria în care ne-am născut. Restul – exerciţii intelectuale pentru a-i citi pe antici în greaca veche şi trebuinţe gospodăreşti pentru a nu muri de foame într-un restaurant din Japonia. Şi totuşi, noi l-am dat pe Iorga, despre care se zice că vorbea 14 limbi, iar în drum spre Suedia a învăţat, în tren, limba ţării unde fusese invitat. Şi tot la noi, unii stâlcesc până mor limba maternă, care le rămâne cu desăvârşire străină.



0