510

Comunismul se predă de bunăvoie

China nu va putea amâna realizarea unor reforme economice profunde, a afirmat astăzi vicepremierul Li Keqiang, cel mai probabil succesor al actualului prim ministru Wen Jiabao, citat de Reuters.


Precizarea numărului doi din guvernul chinez, făcută la o conferință pe teme economice ce a avut loc la Beijing, subliniază încă o dată intenția conducerii statului asiatic de a se îndrepta către principii mai apropiate de economia de piață, în defavoarea ideilor comuniste. Un pas suplimentar în această direcție a fost făcut săptămâna trecută, când unul dintre liderii locali ai Partidului Comunist a fost demis din cauza poziției sale pro-etatiste.
 


”China a atins o perioadă crucială în schimbarea modelului său economic, iar schimbarea nu poate fi amânată. Reformele au intrat într-o etapă importantă”, a afirmat Li. ”Vom face politicile mai țintite, flexibile și pe termen lung, pentru a menține o creștere economică ridicată și prețuri cât mai stabile”, a mai spus acesta.

Tovarăși cu Lamborghini și avion personal

Principalele direcții în care ar urma să acționeze guvernul de la Beijing sunt reformele fiscale, cele din sectorul financiar, prețurile, distribuția veniturilor și, mai ales, realizarea de reforme structurale în domenii cheie în așa fel încât să lase piața liberă să joace un rol mai important în alocarea resurselor.

Reformele pe care le pregătesc șefii statului chinez nu au ca motiv doar atracția față de economia de piață, ci izvorăsc din necesități mult mai punctuale. Wen Jiabao a afirmat de curând că o creștere economică mai redusă și niște reforme politice mai îndrăznețe sunt necesare pentru a evita un colaps al economiei naționale și pentru a împărți mai echitabil bunăstarea recent dobândită. Altfel, nemulțumirea păturilor mai sărace ale societății ar putea degenera în haos, a avertizat premierul chinez.

China este una dintre țările cu cea mai mare discrepanță între bogați și săraci, având deopotrivă persoane plătite cu 100 de dolari pe lună pentru a lucra 12 ore pe zi, 6 zile pe săptămână, dar și miliardari cu adevărate colecții de mașini de lux sau ambarcațiuni. Ca un paradox, majoritatea firmelor din industria mondială a luxului au trecut peste criza economică pe seama veniturilor obținute în China, o țară cu un PIB per capita de 8.394 de dolari în 2011, puțin peste două treimi din cel al României.
0