504

Guvernarea face șah comuniștilor: Președintele se alege la 8 dimineața!

Colaj: UNIMEDIA
Ședința specială a Parlamentului pentru alegerea președintelui țării începe mâine, 16 martie, la ora 08:00 dimineață. Despre aceasta anunță serviciul de presă al Parlamentului. Asta deși, anterior, conducerea Parlamentului a dat de înțeles că ședința va avea loc după masă. 

Anunțul vine după ce comuniștii au rezervat Piața Marii Adunări Naționale pentru proteste începând cu ora 12.00. 

De celaltă parte, Primăria Chișinău a emis un comunicat de presă în care anunță că pe parcursul zilei de vineri, 16 martie 2012, pe teritoriul municipiului se vor desfăşura următoarele întruniri publice:

- Între orele 12.00 – 19.00. În Piaţa Marii Adunări Naţionale, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova va desfăşura o întrunire. Potrivit organizatorilor, la întrunire şi-au anunţat prezenţa 20 de mii de persoane. În cazul în care teritoriul Pieţei Marii Adunări Naţionale nu va fi suficient pentru desfăşurarea întrunirii, circulaţia transportului pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni şi Puşkin va fi sistată şi transportul va fi redirecţionat pe străzile adiacente. PCRM va protesta contra alegeriii președintelui țării.

- Între orele 7.00 – 19.00. Pe str. Maria Cebotari, în perimetrul străzilor Bucureşti – 31 August 1989, Asociaţia Obştească „Confederaţia Veteranilor de Război din Republica Moldova” va desfăşura o întrunire sub formă de miting. În perioada respectivă de timp circulaţia transportului pe str. Maria Cebotari, în perimetrul străzilor menţionate va fi sistată. Asociația va desfășura un miting în susținerea alegerii președintelui.           

Deputații neafiliați care reprezintă „grupul Dodon” au declarat că vor anunța la tribuna Parlamentului despre decizia lor privind votarea lui Nicolae Timofti. 

Sursa: UNIMEDIA

0