Anatol Plugaru: ”Șeful statului nu va fi ales”
Intențiile comuniştilor pentru următoarele trei zile crează o situație destul de tensionată în rândul politicienilor.
Unii experţi presupun că în ziua alegerilor ar putea avea loc acțiuni violente, iar alţii vorbesc despre o tentativă de lovitură de stat. Comuniştii, în schimb, sunt convinşi că provocările ar putea veni din partea Alianței.
”Este o tensionarea a societăţii în mesajul prin care îl transmite liderul PLDM, Vlad Filat. Pot să constat că premierul se teme de propriul popor. Cred că domnul prim-ministru a deschis dulapurile şi a scos din praf unele scenarii din 2005”, a declarat Fostul şef al SIS, deputatul PCRM Artur Reşetnicov, în cadrul emisiunii Fabrika, de la Publika TV.
Despre Vlad Filat a remarcat și fostul ministru al Securităţii, Anatol Plugaru, care a specificat că Filat dorește alegeri anticipate pentru a scăpa de Mihai Ghimpu. ”Din informaţiile de care dispun, nu va fi ales şeful statului. Lui Filat îi este mai convenabil să meargă la anticipate şi să scape de Ghimpu. Scindarea societăţii este pierzania noastră. Acest lucru trebuie să-l înţeleagă Filat”, a adăugat Plugaru.
union.md