1007

Afganistan: 16 civili au murit după ce un soldat american a deschis focul asupra lor



Un soldat american a fost arestat în Kandahar, după ce a împuşcat mortal 16 civili afgani, printre care şi femei şi copii , şi a rănit alţi cinci, notează AFP.
Atacatorul a ieşit din unitatea millitară şi a început să tragă în toate persoanele care i-au ieşit în cale. Acesta a fost imediat reţinut de militari din trupele NATO. 
“Guvernul a condamnat de nenumărate ori operațiunile desfășurate în numele războiului împotriva terorsimului, care cauzează pierderi civile. Dar când afgani sunt uciși intenționat de forțele americane este vorba desre un asasinat și o acțiune impardonabilă”, a declarat președintele afgan, Hamid Karzai, într-un comunicat.
În urma incidentului, SUA și-a prezentat condoleanțe famiilor victimelor, precizând totodată că nu-și explică motivele “acestei acțiuni absurde”.
“Nu pot explica motivele din spatele acestei acțiuni absurde, dar cu siguranță în niciun caz nu a fost autorizat de Forța internațională a NATO (ISAF)”, a declarat generalul american Adrian Bradshaw.
Numeroase incidente în care soldaţi afgani şi-au atacat colegi occidentali au tensionat recent relaţiile dintre forţele proguvernamentale şi trupele străine. Atacul de duminică, îndreptat împotriva unor civili afgani, riscă să agraveze această situaţie.
 
point.md
0