1160

300 de orgasme zilnice

Nu este mit, şi nici banc. „300 de orgasme zilnice” este  un sindrom rar întâlnit în zilele noastre. Numit şi „Sindromul Exictării Sexuale Persistente” (PSAS), aceasta boală afectează, în cele mai dese cazuri, persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani. Documentele oficiale nu ne oferă o cifră exactă a celor care suferă de acest sindrom.
(PSAS) constă în excitarea spontană a bolnavului, cu sau fără orgasm sau stimulare externă. Persoanele bolnave de acest sindrom se pot excita de la orice, de la un gând, privire, haină, atingere. După cele spuse de medici, perioada de excitare poate ţine în unele cazuri de la câteva ore până la câteva zile şi chiar săptămâni. În aceste momente, „de criză”, nici orgasmul pare să nu fie o ieşire din situaţie, şi asta deoarece el oferă doar o uşurare temporară, de câteva ore, după care excitarea revine.
Pentru prima oară acest sindrom, a fost descoperit de către Sandra Leiblum în anul 2001. Mai târziu, boala a fost catalogată ca sindrom de către medici. Se manifestă atât la femei cât şi la bărbaţi.
Actualmente, medicii nu pot da o continuare
cafeluta.md
0