518

Voronin îl atacă din nou pe Onoje

  Voronin se ia din nou de Onoje. După ce și-a pus societatea civilă în cap cu declarațiile sale rasiste la adresa moldoveanului de culoare, ieri liderul PCRM a declarat că John Onoje este nepotul lui Vitalia Pavlicenco și este o rușine națională.
 
”Nepotul lui Pavlicenco este un ”pozor” pentru noi, pentru moldoveni toată chestia legată de acest individ este o rușine tot ceea ce face. Pe el îl folosesc, îl aduc cu automobilul, are pază 6 persoane. El cuiva trebuiește. Alte surse pentru a protesta împotriva mintingurilor pe care le avem ei nu au și iată îl aduc în fiecare sâmbătă și duminică ca să protesteze”, a declarat Vladimir Voronin în cadrul emisiunii ”În Profunzime” de la Pro TV Chișinău.
 
În replică, Pavlicenco scrie pe blogul său că ”John e om liber, însă PNL nu iese în stradă să apere AIE, de aceea nu avem mașini să îl ducem la proteste”. De asemenea, Pavlicenco neagă că ar avea vreo legătură de rudenie cu Onoje care de curând a aderat la Partidul Național Liberal.
 
union.md

0