616

Moldoveanca de pe Concordia: M-aş fi culcat cu căpitanul dacă nu se scufunda vasul

 
Frumoasa basarabeancă a dat primul ei interviu de la naufragiul vasului de croazieră Costa Concordia.
 
Dominica Cemortan a cinat şi flirtat cu căpitanul Francisco Shettino înainte de producerea dezastrului şi s-a aflat cu el pe punte când vasul de croazieră Costa Concordia s-a lovit de stânci pe 13 ianuarie. Este posibil ca Schettino, în vârstă de 52 de ani, să se fi apropiat nepermis de mult de ţărm pentru a încerca să o impresioneze pe moldoveanca în vârstă de 25 de ani, scrie Daily Mail. 
 
În ultimele şase săptămâni, Dominica s-a aflat în centrul încercările presei internaţionale de a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în acea noapte, în care până la 32 de oameni au murit în apropierea coastei italiene.
 
În tot acest răstimp, a negat că ar fi avut o relaţie amoroasă cu căpitanul căsătorit. Chiar şi după ce bagajul şi lenjeria ei intime au fost descoperite în cabina scufundată a căpitanului, a continuat să spună că este vorba de minciuni. Schettino este în prezent arestat la domiciliu şi este acuzat de omor din culpă, abandonarea vasului şi producerea naufragiului. Italianul riscă până la 15 ani de închisoare.
 
Reporterii britanici s-au deplasat în Moldova, unde Dominica Cemortan trăieşte cu mama sa şi cu fiica ei de doi ani de zile, şi au obţinut în exclusivitate un interviu cu ea. Dominica a recunoscut că a fost singură cu căpitanul în cabina acestuia în seara producerii tragediei şi că s-au sărutat. Ea crede că sărutul acesta s-ar fi transformat în ceva mai mult dacă vasul de croazieră nu s-ar fi scufundat.
 
Basarabeanca a recunoscut că şi-a lăsat bagajul în cabina căpitanului, dar a spus că a făcut asta doar pentru că încă nu se eliberase cabina în care ea trebuia să stea de fapt.
 
"S-au scris atâtea minciuni despre mine încât simt nevoia să-mi apăr reputaţia. Se poartă de parcă aş fi un fel de femeie fatală, însă nu mă culc cu oricine îmi iese în cale. Recunosc, am fost foarte atrasă de căpitanul Schettino şi el era cu siguranţă atras de mine. Am fost atrasă de şarmul său şi de aspectul său fizic. Nu am făcut însă sex. probabil că am fi ajuns şi în pat, însă asta nu s-a mai întâmplat din cauza accidentului", a declarat Dominica.
 
politik.md
0