Află unde locuieşte cel mai înalt moldovean
Aurel Istrati este un tânăr pe cât de înalt, pe atât de modest, iar de multe ori este pus în situaţia să facă faţă privirilor indiscrete ale oamenilor. La cei 25 de ani ai săi, măsoară doi metri şi cincisprezece centimetri, relatează postul PrimeTV.
De înălţimea sa profită însă cei doi copii, cărora tăticul le poate da orice, oricat de sus s-ar afla, fie jucării, bomboane sau chiar cireşe.
Aurel şi-a ales soţia nu după înălţime, ci după calităţile sale, e şi firesc, căci dragostea nu se măsoară cu metrul, ci se simte cu inima. Pentru Elena, este o mândrie atunci când iese in lume şi are alături un bărbat arătos.
Dacă mulţi dintre noi râvnesc sa fie mai înalți, pentru Aurel această realitate nu înseamnă întotdeauna doar avantaje.
Cu toate acestea, Aurel Istrati face faţă provocărilor destinului. Sigur pe sine, priveşte lumea de sus, dar nu cu înfumurare, după cum îi şi stă bine celui mai înalt dintre înalți.
stirilocale.md