1014

Rusia: Un moldovean l-a înjunghiat pe proprietarul casei unde făcea reparație

   Un bărbat, originar din Republica Moldova, în vârstă de 49 de ani, este suspectat de omorul unui pensionar din regiunea Saratov a Federației Ruse, informează vzsar.ru.


Potrivit poliției, suspectul a locuit în orașul Marks circa 12 de ani, fără documente. În ultimii ani, el a trăia cu victima, pe care o ajuta prin casă. Recent, pensionarul l-a rugat să facă reparaţie în bucătărie. Suspectul a acceptat. 

„Când a finisat lucrările de reparație, bărbatul a cerut de la proprietarul casei 175 de ruble, însă acesta din urmă a refuzat să dea bani. Din această cauză s-a iscat un conflict în timpul căruia suspectul a luat un cuţit de bucătărie şi l-a lovit de mai multe ori în piept pe pensionar. În urma leziunilor primite, victima a decedat pe loc”, a declarat anchetatorul principal, Dmitri Burikin.

Suspectul a fost imediat arestat. Bărbatul și-a recunoscut vina. Totodată s-a constatat că acesta se afla în stare de ebrietate în momentul săvârșirii crimei.
 
unimedia.md

0