Militarii ruși se bat pentru un loc de 1000 $ în stânga Nistrului!
Tinerii din Federaţia Rusă se bat pentru un loc în rândul militarilor ruşi din regiunea transnistreană. În Federaţia Rusă a crescut numărul tinerilor doritori de a activa ca militari în bază de contract în cadrul Grupului Operațional al Foțelor Armate ruse din stânga Nistrului.
Serviciul de presă al Districtului militar de Vest al Ministerului Apărării din Federația Rusă, citat de Agenția ”Novîi reghion”, a declarat că în ianuarie 2012, săptămânal, au fost recepţionate câte 30 de cereri de angajare în serviciul militar în bază de contract, în timp ce în ianuarie anul trecut erau recepţionate câte 5-6 astfel de cereri.
Aceeaşi sursă precizează că de la 1 ianuarie 2012 militarii fără grade din cadrul Grupului Operaţional al Forţelor Armate ruse, care activează în bază de contract în regiunea transnistreană, primesc o indemnizaţie lunară de peste 25 de mii de ruble ruseşti (circa 833 de dolari SUA). Indemnizaţiile militarilor - sergenţi ajung la 40-45 mii de ruble ruseşti sau 1,3-1,4 mii dolari SUA.
ARENA precizează că Grupul Operațional al Forțelor Armate ruse include aproximativ 1.200 de militari. Aceștia sunt angajați ca să păzească depozitele de muniții și armament ale fostei Armatei a 14-a din stânga Nistrului, unde potrivit unor informații sunt păstrate aproximativ 20 de mii de tone de muniţii. Chişinăul a cerut de nenumărate ori retragerea trupelor militare ruse din stânga Nistrului. Astfel, în decembrie 2011, vicepremierul Eugen Carpov, responsabil pentru reintegrarea ţării a declarat că prezenţa trupelor militare ruse în stânga Nistrului contravine angajamentelor internaţionale, iar negocierile privind retragerea acestora trebuie reluate cât mai rapid.
arena.md