837

Vlad Cubreacov a dispărut din nou!



Ex-vicepreşedintele Partidului Popular Creştin Democrat, Vlad Cubreacov a dispărut din nou. De această  dată însă ştie unde se află şi chiar a realizat mai multe fotografii de la faţa locului.  
Vlad Cubreacov împreună cu profesorii Shigeo Mutsushika şi Chihaya Kokubo de la Universitatea Shizuoka şi Kimitaka Matsuzato de la Universitatea Hokaido şi studenţi ai Universităţii Shizuoka (Facultatea de Relaţii Internaţionale)

Pe pagina sa de pe Facebook, creştin-democratul a plasat mai multe imagini foto din Japonia, unde se află într-o vizită de lucru.
Vlad Cubreacov împreună cu părintele George Yuichi Matsushima, preoteasa Maria Junko Matsushima şi profesorul Kimitaka Matsuzato

Astfel, Vlad Cubreacov apare alături de părintele Ioan Ono de la Mitropolia Ortodoxă din Tokio, arhimandritul Anatolie Tihai, melodul şi compozitorul Iacob Tihai, melodul, compozitorul şi diaconul Dimitrie Livovschi, la Nagoya, părintele George Yuichi Matsushima, preoteasa Maria Junko Matsushima şi profesorul Kimitaka Matsuzato din Nagoya. Vlad Cubreacov a plasat o fotografie şi cu părintele Nikolay Dmitriev, parohul bisericii ortodoxe “Învierea Domnului” din Hakodate, unde a slujit mulţi ani Cuviosul Român Anatolie Tihai în secolul XIX. Fotografia este realizată pe insula Hokkaido la 27 ianuarie.
Vlad Cubreacov împreună cu profesorul Naganawa Mitsuo

Tot în Japonia, Vlad Cubreacov s-a întîlnit cu profesorul Teruyuki Hara, care susţine că basarabeanul Serghei Lazo nu a fost ars de viu în cuptorul unei locomotive, ci împuşcat la ordinul comandantului albgardist, Bocikariov, dar şi cu profesorul Naganawa Mitsuo, care a scris despre melodul şi compozitorul Iacob Tihai în Japonia.
Vlad Cubreacov împreună cu domnul Petre Stoian

Vlad Cubreacov a susţinut şi o prelegere despre Republica Moldova la Facultatea de Relaţii Internaţionale a Universităţii Shizuoka din Japonia, dar şi s-a întîlnit cu Petre Stoian, însărcinat cu afaceri ad interim al României la Tokio.
Vlad Cubreacov împreună cu profesorul Teruyuki Hara

TRIBUNA precizează: Vlad Cubreacov este unul din cei mai “longevivi” deputaţi din Republica Moldova. El a deţinut această funcţia din 1994 pînă în 2009. În timpul protestelor anticomuniste din 2002, Vlad Cubreacov a dispărut timp de cîteva luni. El susţine că a fost răpit şi ţinut închis într-o locaţie necunoscută. Însă, unii din foştii săi colegi de la PPCD susţin că răpirea lui Vlad Cubreacov a fost organizată de conducerea partidului şi a avut loc cu consimţămîntul acestuia, scopul urmărit fiind impulsionarea protestelor.
 
tribuna
0