498

În 2011 Parlamentul a ratat 32% din şedinţele ordinare



 
Parlamentul Republicii Moldova a desfăşurat pe parcursul anului trecut 58 de şedinţe ordinare din 86 planificate. Astfel, 32% din şedinţe au fost ratate de către legislativ. Datele sunt prezentate în raportul de monitorizare a activităţii Parlamentului, efectuat de către Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT), transmite Info-Prim Neo


Directorul executiv al ADEPT, Igor Boţan, a menţionat, la o conferinţă de presă, că o parte din şedinţe nu au avut loc în perioada aprilie-mai, când mai mulţi deputaţi s-au angajat în cursa electorală locală, făcând propagandă pentru candidaţii lor. „Atunci s-a discutat foarte mult despre aceasta. De ce alegerile locale trebuiau să afecteze activitatea organului legislativ? De ce nu puteau să meargă pe la alegători în zilele de odihnă?”, a întrebat Igor Boţan. 


În luna septembrie Parlamentul nu s-a întrunit practic deloc deoarece Palatul Republicii, unde au loc şedinţele, a fost arendat de către un om de afaceri ca să-şi organizeze nunta. „Mai apoi deputaţii şi-au luat o vacanţă ca să decidă cu alegerea preşedintelui, însă nici nu au fost capabili să înregistreze o candidatură”, a subliniat Igor Boţan. 

Conform raportului de monitorizare, din toate actele legislative examinate şi adoptate de către Parlament în 2011 doar 4% au caracter complex de politici. Elena Prohniţchi, director de program, a comunicat că absoluta majoritate a documentelor adoptate, fie că intervin în acte adoptate, fie că soluţionează probleme de ordin nesemnificativ, cu caracter individual sau de aplicare unică. 


Ceea ce ţine de monitorizarea activităţii fracţiunilor parlamentare, ADEPT menţionează că neacceptarea niciunei iniţiative legislative din partea comuniştilor denotă tendenţiozitate din partea majorităţii parlamentare şi neglijarea opiniei opoziţiei. „Pe de altă parte, numărul mic de iniţiative legislative ale comuniştilor nu este explicată dacă ţinem cont de faptul că este fracţiunea cea mai numeroasă din Parlament şi are experienţă îndelungată de aflare la guvernare”, a menţionat Elena Prohniţchi. 


Potrivit ADEPT, monitorizarea activităţii legislativului a demonstrat că funcţia esenţială a acestuia, controlul parlamentar, rămâne ineficient. Parlamentul nu exercită control eficient nici asupra executivului, nici asupra instituţiilor independente aflate sub control parlamentar. În raport se mai menţionează că în 2011 Parlamentul a adoptat unele acte care din start trezeau îndoieli privind constituţionalitatea lor şi a neglijat hotărârile Curţii Constituţionale, din 6 hotărâri doar una fiind executată.
 
hotnews
0