1029

O moldoveancă împuşcată într-un club de noapte din România


O tânără de 20 de ani din Republica Moldova a fost rănită la cap, în urma unui scandal petrecut, sâmbătă noapte, într-un club de noapte din Iaşi, România.
 
Moldoveanca a fost prinsă în mijlocul unor altercații în care au fost implicaţi şi câţiva membri ai unei grupări interlope din oraş. În timpul conflictului au fost folosite cuţite, spray-uri lacrimogene şi un pistol pneumatic, scrie ziaruldeiasi.ro
 
 
Scandalul a început după ce un tânăr, cunoscut ca membru al unui clan interlop ieşean, ar fi făcut avansuri unei tinere aflate în club, însă aceasta l-a refuzat. Ulterior, acesta a scos un cuţit, cu care l-a atacat pe prietenul fetei.
 
O altă persoană aflată în club a scos un pistol pneumatic şi a tras două focuri, fiind rănite două persoane, printre care și tânăra din Republica Moldova. Aceasta din urmă nu avea legătură cu cei implicați în conflict. Fata a suferit o rană frontală în regiunea capului și a ajuns la spital.
 
Patru agenţi de pază ai clubului, care au intervenit pentru a calma spiritele, au fost și ei răniţi. În total, şapte persoane implicate în acest scandal au fost transportate la spital, între care şi interlopul care de la care a pornit tot scandalul.
 
Poliţiştii români au declanşat o anchetă în acest caz, mai multe persoane fiind audiate la secţia 2 de Poliţie din Iaşi.
 
point.md
0