EXISTĂ // Un oraș în care fumatul e interzis prin lege
Un oraş din California este exemplul modelului sănătos de viaţă pe care şi-l doresc mulţi. Locuitorii oraşului au fost îngroziţi cînd au auzit că un restaurant de tip fast-food va fi deschis la ei în localitate.
În Loma Linda nu se fumează de 30 de ani, deoarece e interzis prin lege, iar băuturile alcoolice lipsesc din magazine. Oamenii se mândresc cu stilul lor de viaţă sănătos şi nici nu vor să audă de o alimentaţie de tip fast-food, anunţă postul de televiziune B1.
Potrivit sursei, Loma Linda este un orăşel din California, locuit de 23.000 de oameni. Potrivit National Geographic, citadela este unul dintre primele patru locuri din lume la capitolul longevitatea locuitorilor, care au o medie de viaţă de 100 de ani. Secretul? Oamenii trăiesc mult datorită stilului de viaţă sănătos.
În ciuda rezistenţei oamenilor împotriva alimentaţiei de tip fast-food, corporaţia nu intenţionează să dea înapoi. Noul restaurant, spun reprezentanţii lanţului de fast-food va oferi orăşenilor "experienţa meselor contemporane şi va ajuta la dezvoltarea economică" din Loma Linda.
union.md