Preşedinte apartinic?
"PD-ul e parte componentă a Alianţei şi fără PD nu ar fi existat Alianţa. Eu nu apăr PD-ul şi nu ţin cu Lupu sau cu Plahotniuc. Eu ţin cu Alianţa. Ei ne-au adus, poporului republicii, această Alianţă. Dacă noi în loc să mulţumim că au venit şi am creat Alianţa, noi facem politică şi-i aruncăm… Dacă PD-ul se retrage din Alianţă, ce facem noi?".
Declaraţia aparţine liderului PL, Mihai Ghimpu, care a comentat în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă necesitate retrageriii lui Lupu din cursa prezidenţială.
Liberalul a precizat că în cazul în care nu va dedeni preşedinte, liderul Partidului Democrat nu poate să rămână în funcţia de speaker, pentru că această funcţie este a PL-ului. "Speakerul e al PL-ului. Scuzaţi, vă rog. Aaaaa, deci cineva urmăreşte şi asta, ca să ne batem noi, PL-ul, cu PD-ul? Şi asta este la mijloc. Aşa că nu trebuie noi să mergem pe calea celora care spun că trebuie ales un preşedinte", a mai spus el.
În opinia lui, un preşedinte apolitic, asupra căruia se insistă este o aberaţie. "Nu există la noi om care ar fi în afara politicii cînd o să fie în fruntea statului. Asta-i funcţie politică. Astea sînt aberaţii. Fiecare lege, adoptată de majoritatea parlamentară în baza programului Alianţei, trebuie să fie promulgată de preşedinte. Cine va hotărî care să fie candidatura asta? PLDM?La noi cum stau lucrurile în Alianţă? Credeţi că o să se ajungă la o candidatură? Candidatul pe care o să-l vrem noi nu o să-l vrea ei. Noi nu vrem un preşedinte cu capul plin de minciuni, să fie o marionetă, să se îmbolnăvească de putere şi să înceapă o nouă luptă. Nu e de ajuns că sîntem noi trei, trebuie să mai apară şi al patrulea?”, s-a întrebat Ghimpu.
Acesta a mai spus că în AIE sunt forţe care nu vor să fie ales preşedintele, dar a refuzat să ofere detalii. "Azi nu pot spune, dar lumea vede. Avem aşa oameni care spun una şi fac alta", a conchis acesta.
point.md