1024

Atac armat asupra casei fostului comisar adjunct al r.Orhei



Locuința fostului comisar adjunct al r. Orhei, Victor Tolici, tot el membru al consiliului de administrare al Asociației veteranilor războiului de pe Nistru ”Tiras-Tighina”, a fost ținta unui atac armat.  

Atacul a avut loc astăzi, la ora 1.30.
 

Potrivit președintelui asociației ”Tiras-Tighina”, Anatol Caraman, atacatorii au tras câteva focuri de armă în ușa de la intrare în casa lui Tolici din s. Vatici, r. Orhei. Nicio persoană nu a fost rănită.

 Atacatorii nu au fost identificați, dar Tolici îi suspectează pe unii polițiști din cadrul Comisariatului Orhei.

”Victor Tolici a fost amenințat de mai multe ori de polițiștii din Orhei, după ce l-a informat pe noul comisar al raionului despre colaboratorii corupți din comisariat. Unii au fost demiși, ații au rămas în funcție și încearcă acum să se răzbune”, bănuiește Caraman.
 
Președintele asociației veteranilor susține că el și colegii săi l-au informat pe viceministrul de Interne, Dumitru Ursachi, despre amenințările la care este supus Tolici și familia sa, dar oficialul nu a reacționat, iar prin neglijența sa a admis producerea acestui atac.
 

”Noi ne asumăm obligația de a întreprinde toate măsurile legale în apărarea familiei Tolici și de atragere la răspundere penală a infractorilor, persoanelor corupte care stau în spatele lor, precum și a funcționarilor de rang înalt din cadrul MAI care prin inacțiunile sale au dus la producerea acestui incident destul de grav”, se arată într-un comunicat emis de asociația ”Tiras-Tighina”.


Responsabilii de la Comisariatul de poliție Orhei nu au fost de găsit pentru a comenta acuzațiile.
 
union.md
0