Băsescu, indignat că politicienii români vorbesc ca Voronin
În capitala României, pentru a zecea zi consecutiv, continuă protestele față de măsurile de austeritate, față de guvern şi față de preşedintele Traian Băsescu.
Între timp, Parlamentul se întrunește în ședințe extraordinare, pentru a lua măsuri. La prima ședință, a fost demis ministrul de Externe al României, Teodor Baconschi. Acum această funcție este deținută de Cristian Diaconescu. Următoarele ședințe extraordinare vor avea loc la începutul săptămânii viitoare, luni și marți.
La a zecea zi de proteste, preşedintele român, Băsescu, a avut prima ieşire. Într-un discurs extrem de dur, la ceremonia de învestire a noului ministru de Externe, Băsescu i-a atacat pe fostul președinte Ion Iliescu și pe mai mulți lideri de partide. Traian Băsescu a mai anunțat că astăzi va avea „o intervenţie lămuritoare cu românii”.
În discursul său ținut la Cotroceni, Băsescu l-a pomenit și pe liderul PCRM, Vladimir Voronin.
„Ştiţi ce mă şochează cel mai tare? Că mesajul lui Ion Iliescu, al lui Victor Ponta, al lui Crin Antonescu, al aşa-numitului lider al societăţii civile, fostul colonel Dogaru sunt similare cu ale fostului preşedinte al Republicii Moldova, actualul şef al Partidului Comunist din Republica Moldova, Vladimir Voronin”, a spus, indignat, Băsescu.
În replică, cei vizați au ironizat. Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat că atacul lui Băsescu este cel al unui „dictator în delir”.
point.md