1039

Șef de catedră de la UTM, prins cu mită de 700 euro pentru o teză de master

Un șef de catedră din cadrul Universităţii Tehnice din Moldova a fost reținut de către ofiţerii Centrului Anticorupţie fiind suspectat de corupere pasivă, informează serviciul de presă al CCCEC.
Bănuitul a fost prins în flagrant, în incinta UTM, în timp ce primea mijloacelor băneşti în sumă de 300 de euro din partea unei masterande pentru organizarea perfectării şi susţinerii cu succes a tezei de master.

La momentul reţinerii, suma de 300 euro, a fost depistată în buzunarul profesorului, fiind predată benevol la cererea colaboratorilor CCCEC. 

Anterior, sub controlul colaboratorilor operativi ai Centrului, către bănuit a fost efectuată livrarea de control în sumă de 400 euro. 

Astfel, pe acest fapt a fost pornită o cauză penală în temeiul art.324, alin.(2), lit.c Cod penal al Republicii Moldova, iar bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 u.c. şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
 
unimedia.md
0