O femeie HIV pozitivă, fără şanse de tratament în RM
Comitetului ONU pentru Drepturile Omului: „Seropozitivii sunt discrimonaţi în RM”
Deşi nu poate merge şi are dureri acute la şold şi picioare, o femeie din Bălţi, seropozitivă, este refuzată de două luni de zile de medicii din Chişinău la operaţie. Medicii de la Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie nu admit un tratament chirurgical, cu protezarea totală a şoldului, motivând existenţa unor contraindicaţii pentru pacienta cu diagnoze HIV pozitiv, hepatite B, C şi ciroză. Pe de altă parte, experţi ai Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi ai Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM) susţin că medicii chişinăuieni discriminează o seropozitivă, precum se întâmplă în multe cazuri cu asemenea pacienţi în RM, dar şi din fostele republici ale URSS.
Claude Cahn, Consultant PNUD în domeniul drepturilor omului, a sesizat oficial Ministerul Sănătăţii, în vederea asigurării tratamentului corespunzător seropozitivei. Juriştii au iniţiat o investigaţie internaţională, în vederea tratării rapide a acesteia, precum se procedează în capitalele europene în cazuri asemănătoare. Conform IDOM, este vorba de o problemă de aplicare a legislaţiei, ce prevede sancţiuni contravenţionale, disciplinare şi chiar penale.
O luptă împotriva morţii, fără şanse de supravieţuire în ţară
Femeia cu statut HIV pozitiv, de 34 de ani, a fost internată în luna noiembrie la Spitalul clinic de traumatologie şi ortopedie, pentru tratamentul chirurgical al şoldului drept cu protezare totală a acestuia. Este profesoară, plăteşte lunar asigurarea medicală şi a fost lăsată de medici fără nicio şansă de supravieţuire, în „voia Domnului”. Din start, pacienta a anunţat întreg personalul medical despre faptul că este seropozitivă, în condiţiile în care mulţi pacienţi cu HIV îşi ascund diagnoza, din cauza refuzului frecvent al medicilor în acordarea asistenţei obligatorii.
„În urma investigaţiilor, am fost anunţată că voi fi operată a doua zi, însă, un consiliu de medici a decis să nu rişte în privinţa mea, ba chiar unii dintre ei m-au sfătuit să apelez la o clinică particulară, contra unei sume de bani. Apoi, am aflat că nici acolo nu am nicio şansă, deoarece mă voi întâlni cu aceiaşi medici. Starea mea este insuportabilă şi le-am spus că vreau să-mi asum riscurile personal. Ei, însă, nu au vrut să audă. Doctorii mă discriminează, sub pretextul unor precauţii excesive. Este inadmisibil, ca oamenii care au depus public jurământul lui Hipocrate, să-şi încalce principiul obligativităţii de a trata bolnavii în situaţii speciale. Dacă pacientul conştient le cere ajutorul în cazuri de tipul acesta, înseamnă că nu mai are nicio soluţie de supravieţuire. La ce să mă aştept? Să mă târăsc pe pământ, cu o pensie mizeră de invaliditate şi să aştept moartea?”, se întreabă femeia.
„Ministerul Sănătăţii nu sancţionează medicii vinovaţi de stigmatizarea seropozitivilor”
Solicitat de JURNAL, Andrei Cruşinschi, vicedirectorul Spitalului de traumatologie, a menţionat că, dacă pacienta lor nu avea hepatitele B, C şi ciroză hepatică, ar fi operat-o: „A fost decizia unui consiliu de medici, în frunte cu dr. hab. Filip Gornea, de a nu efectua acea intervenţie chirurgicală, astfel fiind evitate posibilele complicaţii ale stării pacientei, ce ar putea să se soldeze cu decesul acesteia. Precizăm că soţul doamnei respective a decedat de SIDA. Să mai facem o tragedie în acea familie? Medicii nu sunt Dumnezeu”.
Experţi PNUD şi IDOM afirmă că, au consultat mai mulţi specialişti din Chişinău pe marginea acestui caz şi care au afirmat că, pacienta respectivă poate fi operată, deoarece nu pot exista contraindicaţii absolute în astfel de situaţii, motivul adevărat al refuzului fiind, de fapt, eschivarea medicilor în tratamentele pacienţilor HIV pozitiv. Juriştii spun că au mai avut clienţi seropozitivi în situaţii similare, când li s-au încălcat drepturile, mai ales, la asistenţa medicală sau la dreptul la confidenţialitate. „Motivul real al refuzului ar fi discriminarea pacienţilor seropozitivi, pentru că medicii nu vor să aibă de-a face cu pacienţii HIV infectaţi. Au o fobie faţă de ei, deoarece se tem chiar pentru viaţa lor şi e uimitoare, totuşi, atitudinea unor doctor în ştiinţe medicale, care cunosc excelent căile de transmitere a virusului imunodeficienţei umane. Deseori, Ministerul Sănătăţii protejează medicii vinovaţi de stigmatizarea seropozitivilor, nu-i sancţionează, iar aceştia continuă să aibă aceleaşi metode de lucru”, consideră Andrei Lungu, avocat în cadrul IDOM.
„Presupunem că medicii se tem pentru viaţa lor”
„Vicedirectorul spitalului vizat, Andrei Crucinschi, i-a comunicat verbal pacientei că nu poate fi operată din cauza diagnozei sale HIV pozitiv, ce este o contraindicaţie absolută şi că nimeni nu vrea să facă intervenţii chirurgicale unei seropozitive. Noi am prezentat rezultatele tuturor investigaţiilor ale doamnei din Bălţi unor medici din alte unităţi sanitare din RM, care neoficial, ne-au spus că starea pacientei este satisfăcătoare şi nu pot exista contraindicaţii pentru operaţie într-o asemenea situaţie. Aceasta, însă, nu poate fi efectuată în RM, din cauza unui sistem de sănătate închis în RM. Astfel, pacienta e nevoită să stea imobilizată la domiciliu, fapt ce îi va afecta calitatea vieţii şi munca, rămânând şomeră”, a remarcat avocatul. Dacă Ministerul Sănătăţii nu va lua măsurile cuvenite, experţii IDOM vor acţiona în judecată ministerul, iar posibilele prejudicii ce pot fi încasate, ar putea fi imense. Fiecare zi trăită de pacientă este în dureri mari.
Dr. Arcadie Astrahan, consultant al PNUD: „N-o să auziţi niciodată un medic care să declare că discriminează pacienţii ori că nu acordă asistenţă seropozitivilor. De obicei, medicii sub pretextul unor contraindicaţii, refuză să efectueze intervenţii chirurgicale pacienţilor infectaţi cu HIV/SIDA. Doctorii îşi motivează neoficial refuzul şi prin lipsa siguranţei de a nu se infecta ei înşişi. Din discuţii fără microfon, am aflat de la ei că operaţia nu ar fi contraindicată pacientei. Mai mult, medicii susţin că nu au condiţiile necesare de sterilizare a instrumentelor medicale şi de asigurare a securităţii personalului medical. Concluzia noastră e că medicii respectivi stigmatizează o persoană HIV infectată şi se „supra-securizează”. În primul rând, au încălcat, legea, toţi pacienţii, fără deosebire, că ar avea maladia SIDA, sau infecţia HIV sau o hepatită etc. au dreptul la servicii de sănătate de calitate Cu tratamentele antiretrovirale de scurt timp, este imposibil să se transmită infecţia chiar la înţeparea directă. Este obligaţia cadrelor medicale de a acorda asistenţă de calitate tuturor solicitanţilor”.
Comitetului ONU pentru Drepturile Omului critică sistemul sanitar din RM
Ministerul Sănătăţii ne-a informat că va asigura accesul pacientei în cauză la servicii de sănătate sigure, ţinând seama de starea pacientei „din punct de vedere multilateral”. În asemenea cazuri, deciziile pentru tratamentele pacienţelor sunt luate de câte un consiliu medical, luând în considerare securitatea sănătăţii pacientului. Dacă operaţiile, mai ales cele de volum mare, presupun riscuri majore care pot pune în pericol viaţa pacienţilor, se pune la îndoială oportunitatea efectuării intervenţiei în interesul sănătăţii pacientului”, arată un comunicat al Ministerului Sănătăţii.
Comitetului ONU pentru Drepturile Omului este preocupat de faptul că persoanele infectate cu HIV/SIDA din RM se confruntă cu discriminare şi stigmatizare, în domenii, precum educaţia, angajarea în câmpul de muncă, asistenţa medicală şi serviciile locative. Iar Legea cu privire la profilaxia infecţiei HIV-SIDA stipulează interzicerea discriminării în instituţiile medico-sanitare publice, departamentale, private şi balneare. Orice persoană dispune de acces egal la servicii medicale, indiferent de statutul HIV pozitiv. Conform legii, nu se admite refuzul internării, primirii, accesului la servicii a persoanelor cu statut HIV pozitiv, în instituţiile medico-sanitare publice, private şi balneare sau solicitarea taxelor sporite pentru prestarea serviciilor respective.
jurnal