1027

Captură record: 90.000 de ţigarete din Republica Moldova


 Echipaje de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciului Rutier şi Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Teleorman au oprit în trafic un autoturism care circula pe E70, în Drăgăneşti Vlaşca. 
 
În maşină se aflau doi bărbaţi, de 37 şi 39 de ani, ambii din comuna Izvoarele.
 
La controlul automobilului au fost găsite 90.000 de ţigarete de contrabandă, cu marcaj de Republica Moldova. Marfa a fost confiscată pentru a se stabili cu exactitate provenienţa acesteia, iar pe numele celor doi bărbaţi s-a întocmit dosar penal. Este cea mai mare captură de ţigări a poliţiştilor teleormăneni pe anul acesta.
 
point.md
0