EXCLUSIV // AFLĂ cât ne-ar putea costa referendumul din aprilie
Referendumul din aprilie pentru simplificarea procedurii de alegere a președintelui ar putea să ne coste cel puțin 35 de milioane de lei, cu vreo opt milioane de lei mai puțin decât noi alegeri anticipate.
Și asta în condițiile în care Bugetul de stat pentru anul curent nu prevede astfel de cheltuieli.
Vă amintim că referendumul eșuat din 5 septembrie 2010 a costat peste 32 de milioane de lei.
Alte 43 milioane de lei s-au cheltuit pentru alegerile anticipate din noiembrie 2010.
Până acum, nealegerea șefului statului ne-a costat 75 de milioane de lei. Rămâne să vedem cât se vor mai cheltui până vom avea un președinte ales.
union.md