537

Politicienii moldoveni nu sunt glamouroşi // De la Swarovski la argint

 

BIJUTERII // Politicienii moldoveni nu sunt glamouroşi
 
Preocupaţi de problemele stringente ale ţării, politicienii noştri au fost scumpi la vorbă, puţini au vrut să ne spună care sunt preferinţele lor în domeniul bijuteriilor. Doamnele din politica moldovenească, odată ce au ridicat receptorul, au lăsat lucrul important pe care îl făceau şi au discutat cu noi despre achiziţiile pe care le-au făcut sau cadourile pe care le-au primit de la admiratori.
 
Marina LIŢA
„Nu mă aşteptam la această întrebare”, este prima reacţie a deputatei liberale Corina Fusu. „Îmi plac bijuteriile din argint cu pietre naturale. Din aur am doar o cruciuliţă pe care am primit-o în 1980 din partei mamei când l-am născut pe fiul meu”, a declarat pentru JURNAL Fusu.
 
„Îmi ridic dispoziţia cumpărând o bijuterie”
 
„Din pietrele pe care le port, cel mai tare îmi place hrizolitul. În general, le aleg pe cele de culoarea verde, ca şi cea a ochilor mei”, adaugă deputatul. Aceasta spune că îşi cumpără piesele de la Piaţa de lângă Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, pentru că sunt multe şi variate. „Când vreau să-mi ridic dispoziţia, mă duc şi-mi iau ceva, un lănţişor, un inel, nişte cercei”, afirmă Fusu.
Viceministra Educaţiei Loretta Handrabura ne-a comunicat că are două obiecte din aur. „Restul bijuteriilor mele sunt din argint şi câte ceva de la Swarovski. Îmi plac perlele şi pietrele naturale. Am bijuterii cumpărate în Estonia, Siria, din Duty Free am cumpărat multe”, susţine Handrabura.
 
Valoare sentimentală
 
„Bijuteriile pe care le am au mai mult o valoare sentimentală decât financiară. Toate sunt cumpărate de mine, excepţie făcând trei piese care mi-au fost dăruite. Două mi le-au dat două prietene, iar una e de la un fost admirator”, recunoaşte viceministra. „Azi am cu mine un set din agat pe care mi l-am cumpărat în Germania şi sunt nişte piese hand made din India”, conchide aceasta.
Democrata Valentina Buliga, ministra Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei, ne-a spus că poartă tot ce-i este drag şi îi place. „Am avut o slăbiciune faţă de perle. Acum m-am plictisit. Port aur, argint. Recent, am fost la Vilnius şi mi-am luat un set cu piatră de chihlimbar care îmi place mult”, spune încântată Buliga.
 
Aceasta recunoaşte că nu calculează niciodată cât dă pe bijuterii. „Dacă am bani, cumpăr, dacă nu, nu. Am câteva seturi pe care le port. Mi-am cumpărat câte ceva Swarovski, pe care le asortez”, afirmă membra Partidului Democrat (PD).
 
Scandal mai ceva ca la partid
 
Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PD, spre deosebire de colega sa, spune că e tare skucinîi (plictisit) la acest capitol. „Nu-mi plac şi nu le port. Am probleme mari cu femeile de acasă din această cauză”, spune vesel Diacov. „Le sfătui să nu mai cheltuie atâţia bani. Se stârneşte o revoltă mai ceva ca la partid”, susţine Diacov.
 
Marian Lupu, preşedinte interimar şi preşedinte al Parlamentului, a izbucnit în râs când a auzit întrebarea noastră. „Bijuteriile sunt domeniul femeilor”, spune acesta. „Singura mea bijuterie este inelul de căsătorie, de care nu mă despart niciodată”, spune Lupu. Acesta recunoaşte că a primit în dar mai multe lănţişoare de aur cu sau fără cruciuliţe. „Stau acasă şi le voi da copiilor mei”, conchide Lupu.
 
Surprins de întrebare, Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, ne-a spus că nu are bijuterii. „Am un lănţişor de aur cu cruciuliuţă pe care le port mereu cu mine, pentru că le-am primit cadou de la o persoană dragă”, menţionează acesta. „Un ceas din partea colegilor de partid, dar nu e scump”, susţine Ghimpu.
 
Verigheta de căsătorie
 
Un lănţişor din aur cu cruciuliţă are şi Vitalie Marinuţa, ministrul Apărării. „Mi l-a dăruit soţia mea când am împlinit 35 de ani. Ocazional, mai port şi inelul care l-am primit, împreună cu alţi colegi de la Colegiul Comandamentului şi Statului-Major al Armatei SUA”, comunică ministrul.
„Singura bijuterie pe care o port este verigheta de căsătorie. Din când în când, butoniere, dar acestea nu sunt nici din aur, nici din platină”, comunică Mihai Godea, liderul Partidului Acţiunea Democratică.
 
Nici Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor, nu este adeptul bijuteriilor şi rămâne fidel inelului de cununie. „La încercările soţiei mele să-mi cumpere ceva, eram categoric împotrivă. Am ceasuri dăruite doar de prieteni, dar nu sunt aşa de scumpe”, spune Dodon.
 
Veceaslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare Economie, Buget şi Finanţe, se consideră ascet la acest capitol. Acesta a recunoscut totuşi că are un ceas dăruit de soţia lui. „L-am primit cu un an până la căsătorie şi l-am purtat până s-a stricat. Dacă voi mai purta vreodată ceas, va fi cel dăruit de jumătatea mea”, spune acesta.
 
„Nu sunt vedetă”
 
„Port doar butonierele la cămaşe. Am nevoie de mâneci foarte lungi, acesta este motivul”, afirmă Chiril Lucinschi, preşedintele Comisiei Cultură, Învăţământ, Ştiinţă, Tineret, Sport şi Mass-media.
 
Ministrul Finanţelor ne-a comunicat că nu este vedetă. „Sunt o persoană modestă. Dacă aveţi întrebări legate de finanţe, vă răspund, iar la acest capitol nu vreau să vorbesc”, ne spune Negruţă.
 
Comunistul Iurie Muntean ne-a rugat „să-l lăsăm cu bijuteriile”. Grigore Petrenco, colegul său de partid, ne-a spus că nu sunt politicieni glamurnîie (glamouroşi) şi nu vrea să vorbească la acest subiect.
 

Premierul Vlad Filat este cunoscut ca un pasionat al ceasurilor. Acesta le poartă şi pe mâna stângă, dar şi pe cea dreaptă

 
union

0