Noi provocări la postul de pacificatori de la Vadul lui Vodă
În dimineaţa zilei de astăzi, la ora 05.30, un grup de militari din contingentul de pacificatori din partea regiunii transnistrene, fără acordul Comandamentului Militar Unit, a reinstalat unilateral două plăci de beton pe carosabil, la postul de pacificatori de pe poduld e la Vadul lui Vodă. Mai mult, partea transnistreană a blocat deplasarea observatorilor militari la locul incidentului pentru a constata circumstanţele în care s-a produs cazul dat, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Potrivit sursei, acţiunile părţii transnistrene au fost întreprinse în pofida înţelegerilor anterioare privind neadmiterea acţiunilor unilaterale care vor aduce la tensionarea situaţiei în Zona de Securitate.
Tot astăzi, la 15.00, Comisia Unificată de Control s-a întrunit într-o ședință extraordinară pentru a discuta despre acţiunile care trebuie întreprinse pentru stabilizarea situaţiei create la postul respectiv de pacificatori. În cadrul ședinței se va discuta și despre cererea locuitorilor raionului Dubăsari privind scoaterea postului de militari de la Vadul lui Vodă.
union