935

Omorâtă de colindător

 


O femeie în vârstă de 63 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce a fost înjunghiată cu bestialitate de către un minor. Crima a avut loc în satul Goleni, raionul Edineţ. 

Potrivit oamenilor legii, cadavrul femeii a fost descoperit de fiul acesteia. 

În urma investigaţiilor s-a stabilit că în data de 7 ianuarie, aproximativ la ora 23:00, suspectul în vârstă de 16 ani, anterior judecat, locuitor al satului Doleni (Edineţ), a intrat în casa femeii pentru a o colinda. 

Cei doi s-au luat la ceartă din motive necunoscute, iar mai apoi suspectul a luat un cuţit de pe masă şi a aplicat mai multe lovituri (trei în regiunea spatelui, una în regiunea inimii şi o lovitură în regiunea gâtului). Minorul a părăst locul crimei.

Acum minorul riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.
 
jurnal

0