Diferentele dintre ”eliberatori” si ”fashyshti”
Sovieticii i-au dus în gulag pe parlamentarii din Sfatul Ţării care au votat unirea Basarabiei la 27 martie 1918, în timp ce românii i-au judecat pe aleşii din Sovietul Suprem al RSSM, în stare de libertate.
În prima jumătate a secolului al XX-lea, între Prut şi Nistru au activat două organe legislative. În toamna anului 1917 a fost ales Sfatul Ţării, iar la 12 ianuarie 1941 locuitorii RSS Moldoveneşti şi-au votat reprezentanţii în nou creatul organ legislativ de tip sovietic. Soarta deputaţilor din Sfatul Ţării şi a celor din Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti a fost diferită.
„În atmosferă de sărbătoare", cum era obişnuit să se scrie la acea vreme, la 12 ianuarie 1941, locuitorii RSS Moldoveneşti şi-au ales reprezentanţii în Sovietul Suprem al noii republici-surori. Rezultatele „alegerilor" erau cunoscute dinainte: 99,99% dintre locuitorii RSSM şi-au dat votul pentru „Blocul comuniştilor şi a celor fără de partid".
„Aleşii poporului" nu au avut timp pentru muncă. În cele câteva luni până la începerea operaţiunilor militare la Prut, ei s-au implicat activ în naţionalizări, au participat la deportarea „chiaburilor" în Siberia, la închiderea sau profanarea bisericilor, au făcut propagandă comunistă, au confiscat averi, au mobilizat forţe şi au rechiziţionat alimente şi animale pentru Armata Roşie etc.
După 22 iunie 1941, cea mai mare parte din deputaţii RSSM s-au retras peste Nistru împreună cu Armata Roşie. Din dosarele aflate în Depozitul Special al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova am identificat 11 deputaţi care au rămas aici după operaţiunile de eliberare a Basarabiei. Nu a fost o problemă pentru autorităţile române să identifice activiştii sovietici şi să-i dea pe mâna justiţiei.
AU FOST ŞI CAZURI DE ACHITARE
Conform dosarelor de la SIS, procesele judiciare au fost deschise, cu participarea avocatului şi cu audierea martorilor, spre deosebire de troicile şi tribunalele militare NKVD care „judecau" noaptea semnând pe bandă rulantă „sentinţele" de împuşcare. Mulţi dintre activiştii sovietici au aşteptat şedinţa instanţei sau pronunţarea sentinţei în stare de libertate (cazuri neîntâlnite la sovietici). Pedepsele aplicate celor judecaţi de români au fost diferite: de la câteva luni până la 25 de ani de închisoare. Au fost însă şi multe cazuri de achitare în sala de judecată.
Niciunul dintre deputaţii Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, rămaşi în Basarabia şi condamnaţi de justiţia română, nu au pierit în închisorile româneşti. Către august-septembrie 1944 aceştia erau vii şi sănătoşi şi depuneau mărturii împotriva consătenilor care au fost martori la procesul lor.
Cu totul altă soartă au avut deputaţii Sfatului Ţării nimeriţi în mâinile bolşevicilor.
Vasile Tolmacianov era originar din satul Pelinei judeţul Cahul (locuitor al satului Constantinovca acelaşi judeţ) şi a fost un candidat ideal pentru sovietici: nu avea pământ, era sărac, nu ştia carte, fără de partid, avea cinci copii minori. La alegerile din 12 ianuarie 1941 a fost ales deputat în Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti. În vara anului 1941 s-a refugiat împreună cu Armata Roşie, însă, în toamnă a revenit la baştină. Tot atunci a fost arestat de autorităţile române, ţinut închis două săptămâni, interogat de mai multe ori, apoi eliberat şi obligat să se prezinte pentru evidenţă la jandarmerie de două ori pe săptămână. Vasile Tolmacianov a fost judecat de Tribunalul Cahul în stare de libertate şi achitat în sala de judecată. În anul 1945 era viu şi sănătos.
ARMATA ROŞIE I-A ELIBERAT
Pentru timpul scurt al mandatului de deputat în Sovietul Suprem lui Nicolae Ghencea, din Colibaşi, Vulcăneşti, i s-au încriminat infracţiunile menţionate mai sus. Ghencea a fost arestat în iarna anului 1942 şi ţinut închis la postul de jandarmi trei zile. A fost interogat de câteva ori de şeful de post, apoi eliberat până la judecată. La începutul anului 1943, un tribunal militar din Cahul l-a arestat şi l-a încarcerat. Armata Roşie l-a eliberat din închisoarea de la Râmnicu Sărat, în anul 1944. După 1944 era paznic la Staţia de Maşini şi Tractoare din localitate.
Dorofei Ţuşcă (născut în anul 1905, în satul Durleşti, judeţul Chişinău) până la 28 iunie 1940 şi-a lucrat propriul pământ, iar la 12 ianuarie 1941 a fost ales deputat în Sovietul Suprem al RSSM. În toamna anului 1941 a fost arestat de jandarmi, interogat de mai multe ori, ţinut închis trei săptămâni, apoi eliberat până la judecată. Tribunalului militar l-a achitat. Ulterior, a fost închis alte nouă luni pe un alt proces şi din nou eliberat. La 1953 a fost chemat martor într-un dosar în care un consătean era învinuit că l-a denunţat autorităţilor române.
Până la 28 iunie 1940 Pavel Pociumban a lucrat în sectorul agrar la Cubani, raionul Balotina, iar în luna februarie 1941 a fost pus preşedinte al sovietului sătesc, după ce în ianuarie fusese ales deputat în Sovietul Suprem al RSSM. În toamna lui 1941 a fost arestat. Un tribunal militar l-a condamnat la 25 ani privaţiune de liberate. A executat pedeapsa până la 28 august 1944, când a fost eliberat de Armata Roşie. La 1951 era colhoznic în satul natal şi a depus mărturii într-un proces de judecată.
Efimia Todiraşco a fost aleasă deputată în Sovietul Suprem al RSSM pe circumscripţia Susleni, judeţul Orhei. A fost arestată de autorităţile româneşti în toamna lui 1941. Primul proces de judecată s-a încheiat prin condamnarea ei la plata a 11.000 lei în folosul statului, pe care nu i-a plătit, folosindu-se de un decret regal de amnistiere. Cel de-al doilea proces a început în august 1943, Todiraşco fiind condamnată la deportare. Sentinţa a fost trimisă la Bucureşti pentru a fi aprobată de instanţele superioare. Decizia s-a întors abia în ianuarie 1944. În tot acest răstimp Efimia Todiraşco s-a aflat în libertate. Este arestată pentru executarea pedepsei, dar având un copil mic, un maior din Jandarmeria Orhei a trimis-o acasă. La 1945 este citată martoră într-un proces intentat de NKVD unor săteni.
ÎN 1945 ERAU ŞEFI DE SOVIETE SĂTEŞTI ŞI COLHOZURI
Nadejda Fedaş a reprezentat în Sovietul Suprem al RSSM satul Cepeleuţi, raionul Edineţ, judeţul Bălţi. Este arestată la 17 august 1941, ţinută închisă trei zile, apoi eliberată. Prima şedinţă de judecata a avut loc la Briceni, la 25 septembrie 1941, fără a se adopta vreo decizie. Este trimisă acasă. La 4 august 1942, Nadejda Fedaş a fost condamnată la închisoare. A stat închisă 3,5 luni, până la 25 noiembrie 1942, când a fost eliberată. La 1946 exercita funcţia de preşedinte interimar al sovietului sătesc Cepeleuţi.
Olga Jitari provenea dintr-o familie de ţărani săraci din satul Căpriana, raionul Străşeni, cu puţină carte, circumstanţă benefică pentru a fi aleasă deputată în Sovietul Suprem al RSSM. Între ianuarie şi iunie 1941 ea a fost una dintre activistele comuniste ale satului. La începutul lunii august 1941 a fost arestată, interogată şi eliberată până la şedinţa de judecată. În acea toamnă a fost condamnată la cinci ani privaţiune de libertate. A fost eliberată de Armata Roşie, la 1 septembrie 1944. Peste un an era şefa ocolului silvic Căpriana.
În perioada iunie 1940-iulie 1941 Cozma Jurju a fost unul dintre organizatorii şi, ulterior, preşedintele colhozului din satul Dolna, raionul Nisporeni. În 1941 este ales deputat în Sovietul Suprem al RSSM. Autorităţile române l-au condamnat la trei ani privaţiune de libertate şi 21.000 de lei amendă. După război, a fost locţiitorul directorului sovhozului „Moldova" din satul Dolna.
Trofim Puiu a fost preşedinte al sovietului sătesc Prajila, raionul Floreşti, şi deputat în Sovietul Suprem al RSSM. În toamna lui 1941 autorităţile române l-au arestat şi l-au ţinut închis trei zile, apoi l-au eliberat. Ulterior, a fost arestat pentru alte şapte zile şi eliberat. La 1945 a fost martor într-un
proces intentat unui consătean care l-ar fi denunţat autorităţilor române.
Doar Pan Halippa a supravieţuit gulagului
În toamna anului 1917, au fost organizate alegeri pentru Sfatul Ţării, organul reprezentativ al Basarabiei, care, la 27 martie 1918, a votat Unirea provinciei cu România. După 22 de ani de la evenimentul din 1918, deputaţii Sfatului Ţării rămaşi în Basarabia, la 28 iunie 1940, au fost arestaţi de către sovietici şi trimişi în gulag.
Este vorba mai întâi de cei 12 deputaţi capturaţi de NKVD între iulie şi august 1940, toţi incorporaţi în vestitul dosar cu numărul 824. Doi dintre aceştia mor în închisoarea numărul 1 din Chişinău - Teodor Uncu şi Teodosie Cojocaru. Un alt deputat, Pantelimon Sinadino, nu ajunge în surghiun, decedând pe drum, în timpul evacuării. Patru dintre colegii lui mor în gulagul din Penza: Ştefan Botnariuc, Teodor Neaga, Nicolae Secară şi Grigore Turcuman. Alţi patru şi-au dat obştescul sfârşit în penitenciarul din oraşul Cistopol, RASS Tătară: Alexandru Baltaga;Vladimir Bodescu; Constantin Bivol şi Ion Ignatiuc.
CEL PUŢIN 30 DE MEMBRI AI SFATULUI ŢĂRII AU PIERIT ÎN LAGĂRE
Comuniştii i-au trimis în gulag şi pe cei care la 27 martie 1918 au votat împotriva actului Unirii Basarabiei cu România, pe Ştefan Balamez şi Arcadie Osmolovschi. Urmează lista altor 16 de deputaţi care nu s-au întors din gulagul sovietic. Doar trei dintre deputaţii Sfatului Ţării capturaţi de sovietici au reuşit să supravieţuiască. Ion Codreanu a fost schimbat, în mai 1941, pe renumita cominternistă Ana Pauker, iar Dumitru Groapă a reuşit să obţină repatrierea în România, la 27 mai 1941. Pantelimon Halippa a fost arestat la 1952, transferat în URSS şi condamnat la 25 ani gulag. Este eliberat în anul 1953 şi expulzat în România.
În prima jumătate a secolului al XX-lea, între Prut şi Nistru au activat două organe legislative. În toamna anului 1917 a fost ales Sfatul Ţării, iar la 12 ianuarie 1941 locuitorii RSS Moldoveneşti şi-au votat reprezentanţii în nou creatul organ legislativ de tip sovietic. Soarta deputaţilor din Sfatul Ţării şi a celor din Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti a fost diferită.
„În atmosferă de sărbătoare", cum era obişnuit să se scrie la acea vreme, la 12 ianuarie 1941, locuitorii RSS Moldoveneşti şi-au ales reprezentanţii în Sovietul Suprem al noii republici-surori. Rezultatele „alegerilor" erau cunoscute dinainte: 99,99% dintre locuitorii RSSM şi-au dat votul pentru „Blocul comuniştilor şi a celor fără de partid".
„Aleşii poporului" nu au avut timp pentru muncă. În cele câteva luni până la începerea operaţiunilor militare la Prut, ei s-au implicat activ în naţionalizări, au participat la deportarea „chiaburilor" în Siberia, la închiderea sau profanarea bisericilor, au făcut propagandă comunistă, au confiscat averi, au mobilizat forţe şi au rechiziţionat alimente şi animale pentru Armata Roşie etc.
După 22 iunie 1941, cea mai mare parte din deputaţii RSSM s-au retras peste Nistru împreună cu Armata Roşie. Din dosarele aflate în Depozitul Special al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova am identificat 11 deputaţi care au rămas aici după operaţiunile de eliberare a Basarabiei. Nu a fost o problemă pentru autorităţile române să identifice activiştii sovietici şi să-i dea pe mâna justiţiei.
AU FOST ŞI CAZURI DE ACHITARE
Conform dosarelor de la SIS, procesele judiciare au fost deschise, cu participarea avocatului şi cu audierea martorilor, spre deosebire de troicile şi tribunalele militare NKVD care „judecau" noaptea semnând pe bandă rulantă „sentinţele" de împuşcare. Mulţi dintre activiştii sovietici au aşteptat şedinţa instanţei sau pronunţarea sentinţei în stare de libertate (cazuri neîntâlnite la sovietici). Pedepsele aplicate celor judecaţi de români au fost diferite: de la câteva luni până la 25 de ani de închisoare. Au fost însă şi multe cazuri de achitare în sala de judecată.
Niciunul dintre deputaţii Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, rămaşi în Basarabia şi condamnaţi de justiţia română, nu au pierit în închisorile româneşti. Către august-septembrie 1944 aceştia erau vii şi sănătoşi şi depuneau mărturii împotriva consătenilor care au fost martori la procesul lor.
Cu totul altă soartă au avut deputaţii Sfatului Ţării nimeriţi în mâinile bolşevicilor.
Vasile Tolmacianov era originar din satul Pelinei judeţul Cahul (locuitor al satului Constantinovca acelaşi judeţ) şi a fost un candidat ideal pentru sovietici: nu avea pământ, era sărac, nu ştia carte, fără de partid, avea cinci copii minori. La alegerile din 12 ianuarie 1941 a fost ales deputat în Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti. În vara anului 1941 s-a refugiat împreună cu Armata Roşie, însă, în toamnă a revenit la baştină. Tot atunci a fost arestat de autorităţile române, ţinut închis două săptămâni, interogat de mai multe ori, apoi eliberat şi obligat să se prezinte pentru evidenţă la jandarmerie de două ori pe săptămână. Vasile Tolmacianov a fost judecat de Tribunalul Cahul în stare de libertate şi achitat în sala de judecată. În anul 1945 era viu şi sănătos.
ARMATA ROŞIE I-A ELIBERAT
Pentru timpul scurt al mandatului de deputat în Sovietul Suprem lui Nicolae Ghencea, din Colibaşi, Vulcăneşti, i s-au încriminat infracţiunile menţionate mai sus. Ghencea a fost arestat în iarna anului 1942 şi ţinut închis la postul de jandarmi trei zile. A fost interogat de câteva ori de şeful de post, apoi eliberat până la judecată. La începutul anului 1943, un tribunal militar din Cahul l-a arestat şi l-a încarcerat. Armata Roşie l-a eliberat din închisoarea de la Râmnicu Sărat, în anul 1944. După 1944 era paznic la Staţia de Maşini şi Tractoare din localitate.
Dorofei Ţuşcă (născut în anul 1905, în satul Durleşti, judeţul Chişinău) până la 28 iunie 1940 şi-a lucrat propriul pământ, iar la 12 ianuarie 1941 a fost ales deputat în Sovietul Suprem al RSSM. În toamna anului 1941 a fost arestat de jandarmi, interogat de mai multe ori, ţinut închis trei săptămâni, apoi eliberat până la judecată. Tribunalului militar l-a achitat. Ulterior, a fost închis alte nouă luni pe un alt proces şi din nou eliberat. La 1953 a fost chemat martor într-un dosar în care un consătean era învinuit că l-a denunţat autorităţilor române.
Până la 28 iunie 1940 Pavel Pociumban a lucrat în sectorul agrar la Cubani, raionul Balotina, iar în luna februarie 1941 a fost pus preşedinte al sovietului sătesc, după ce în ianuarie fusese ales deputat în Sovietul Suprem al RSSM. În toamna lui 1941 a fost arestat. Un tribunal militar l-a condamnat la 25 ani privaţiune de liberate. A executat pedeapsa până la 28 august 1944, când a fost eliberat de Armata Roşie. La 1951 era colhoznic în satul natal şi a depus mărturii într-un proces de judecată.
Efimia Todiraşco a fost aleasă deputată în Sovietul Suprem al RSSM pe circumscripţia Susleni, judeţul Orhei. A fost arestată de autorităţile româneşti în toamna lui 1941. Primul proces de judecată s-a încheiat prin condamnarea ei la plata a 11.000 lei în folosul statului, pe care nu i-a plătit, folosindu-se de un decret regal de amnistiere. Cel de-al doilea proces a început în august 1943, Todiraşco fiind condamnată la deportare. Sentinţa a fost trimisă la Bucureşti pentru a fi aprobată de instanţele superioare. Decizia s-a întors abia în ianuarie 1944. În tot acest răstimp Efimia Todiraşco s-a aflat în libertate. Este arestată pentru executarea pedepsei, dar având un copil mic, un maior din Jandarmeria Orhei a trimis-o acasă. La 1945 este citată martoră într-un proces intentat de NKVD unor săteni.
ÎN 1945 ERAU ŞEFI DE SOVIETE SĂTEŞTI ŞI COLHOZURI
Nadejda Fedaş a reprezentat în Sovietul Suprem al RSSM satul Cepeleuţi, raionul Edineţ, judeţul Bălţi. Este arestată la 17 august 1941, ţinută închisă trei zile, apoi eliberată. Prima şedinţă de judecata a avut loc la Briceni, la 25 septembrie 1941, fără a se adopta vreo decizie. Este trimisă acasă. La 4 august 1942, Nadejda Fedaş a fost condamnată la închisoare. A stat închisă 3,5 luni, până la 25 noiembrie 1942, când a fost eliberată. La 1946 exercita funcţia de preşedinte interimar al sovietului sătesc Cepeleuţi.
Olga Jitari provenea dintr-o familie de ţărani săraci din satul Căpriana, raionul Străşeni, cu puţină carte, circumstanţă benefică pentru a fi aleasă deputată în Sovietul Suprem al RSSM. Între ianuarie şi iunie 1941 ea a fost una dintre activistele comuniste ale satului. La începutul lunii august 1941 a fost arestată, interogată şi eliberată până la şedinţa de judecată. În acea toamnă a fost condamnată la cinci ani privaţiune de libertate. A fost eliberată de Armata Roşie, la 1 septembrie 1944. Peste un an era şefa ocolului silvic Căpriana.
În perioada iunie 1940-iulie 1941 Cozma Jurju a fost unul dintre organizatorii şi, ulterior, preşedintele colhozului din satul Dolna, raionul Nisporeni. În 1941 este ales deputat în Sovietul Suprem al RSSM. Autorităţile române l-au condamnat la trei ani privaţiune de libertate şi 21.000 de lei amendă. După război, a fost locţiitorul directorului sovhozului „Moldova" din satul Dolna.
Trofim Puiu a fost preşedinte al sovietului sătesc Prajila, raionul Floreşti, şi deputat în Sovietul Suprem al RSSM. În toamna lui 1941 autorităţile române l-au arestat şi l-au ţinut închis trei zile, apoi l-au eliberat. Ulterior, a fost arestat pentru alte şapte zile şi eliberat. La 1945 a fost martor într-un
proces intentat unui consătean care l-ar fi denunţat autorităţilor române.
Doar Pan Halippa a supravieţuit gulagului
În toamna anului 1917, au fost organizate alegeri pentru Sfatul Ţării, organul reprezentativ al Basarabiei, care, la 27 martie 1918, a votat Unirea provinciei cu România. După 22 de ani de la evenimentul din 1918, deputaţii Sfatului Ţării rămaşi în Basarabia, la 28 iunie 1940, au fost arestaţi de către sovietici şi trimişi în gulag.
Este vorba mai întâi de cei 12 deputaţi capturaţi de NKVD între iulie şi august 1940, toţi incorporaţi în vestitul dosar cu numărul 824. Doi dintre aceştia mor în închisoarea numărul 1 din Chişinău - Teodor Uncu şi Teodosie Cojocaru. Un alt deputat, Pantelimon Sinadino, nu ajunge în surghiun, decedând pe drum, în timpul evacuării. Patru dintre colegii lui mor în gulagul din Penza: Ştefan Botnariuc, Teodor Neaga, Nicolae Secară şi Grigore Turcuman. Alţi patru şi-au dat obştescul sfârşit în penitenciarul din oraşul Cistopol, RASS Tătară: Alexandru Baltaga;Vladimir Bodescu; Constantin Bivol şi Ion Ignatiuc.
CEL PUŢIN 30 DE MEMBRI AI SFATULUI ŢĂRII AU PIERIT ÎN LAGĂRE
Comuniştii i-au trimis în gulag şi pe cei care la 27 martie 1918 au votat împotriva actului Unirii Basarabiei cu România, pe Ştefan Balamez şi Arcadie Osmolovschi. Urmează lista altor 16 de deputaţi care nu s-au întors din gulagul sovietic. Doar trei dintre deputaţii Sfatului Ţării capturaţi de sovietici au reuşit să supravieţuiască. Ion Codreanu a fost schimbat, în mai 1941, pe renumita cominternistă Ana Pauker, iar Dumitru Groapă a reuşit să obţină repatrierea în România, la 27 mai 1941. Pantelimon Halippa a fost arestat la 1952, transferat în URSS şi condamnat la 25 ani gulag. Este eliberat în anul 1953 şi expulzat în România.