1286

INCREDIBIL O companie bate măr Lukoil pe piaţa benzinei din Republica Moldova


 
Compania Bemoil Retail a ajuns principalul furnizor şi comerciant de benzină pe piaţa moldovenească, arată o analiză a Ministerului Economiei.
 
Potrivit unui studiu realizat de specialiştii Ministerului Economiei pentru a argumenta necesitatea modificării Legii cu privire la piaţa produselor petroliere, Bemol Retail a ajuns să deţină o cotă de 27% pe piaţa importului de benzină, întrecând companii precum Petrom, Lukoil sau Tirex-Petrol.
 
Aceeaşi analiză arată că pe piaţa motorinei din ţara noastră lider este Lukoil, cu o cotă de 35%, iar Bemol Retail se situează pe locul doi cu o cotă de 19%, la mare distanţă de companii precum Rompetrol, Petrom sau Tirex.
Datele publicate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Eneregtică privind piaţa produselor petroliere arată o cu totul altă situaţie.
 
Vadim Gumene, consultant principal în cadrul Ministerului Economiei şi autorul analizei susţine că datele folosite în studiu au fost luate de la Serviciul Vamal şi respectiv sunt corecte.
Acciza a coborât în anul 2008
 
Autorul studiului mai arată că în țara noastră cota accizului din preţul final al benzinei este cel mai mic din regiune şi este de doar 6 eurocenţi la un litru (mai puţin de un leu), cifră ce este de 2,5 ori mai mică decât cea reală. Or, la ora actuală acciza la importul unei tone de benzină este de 2.700 de lei (circa 170 de euro). La fel de eronate sunt şi cifrele privind acciza de import la motorină, care arată că ar fi de doar trei eurocenţi (45-48 de bani), în timp ce în realitate este de 2,5 ori mai mare.

Potrivit lui Gumene datele privind mărimea accizei sunt pentru anul 2008, doar că s-a omis a se preciza acest lucru în studiu. „Nu prea contează ce mărime avea accizul în anul 2008 şi care este mărimea acestuia în acest an", a precizat consultantul.
adevarul
 






0