912

Judecător din Râșcani, acuzat de escrocherie în proporții deosebit de mari


 
Dosarul unui judecător din raionul Râșcani va ajunge în instanță, după ce acesta a fost acuzat că ar fi emis o decizie ilegală în baza unor probe false. Urmărirea penală a fost iniţiată în urma unei plîngeri din partea SRL „Moldasig” pe faptul tentativei la dobîndirea ilicită a patrimoniului acesteia.
 

Potrivit CCCEC, s-a constatat că, în anul 2009, cetăţeanul Ucrainei S. Traciuk, având scopul însuşirii patrimoniului SRL "Moldasig",  a depus la Judecătoria raionului Rîşcani o cerere de chemare în judecată în privinţa a două persoane  decedate şi a SRL „Moldasig”, în calitate de garant. Acesta a solicitat încasarea datoriei de 10 mln. euro şi transmiterea în proprietatea sa a 100% din capitalul social al SRL „Moldasig”.
 

La cererea dată au fost anexate documente oficiale false, fapt știut și de judecătorul care examina cazul. Cu toate acestea, el a dispus transmiterea în proprietatea lui S. Traciuk a 100% din capitalul social al SRL „Moldasig”, precum şi al întregului patrimoniu al acesteia.
 

Hotărârea a fost atacată în instanţa superioară şi ulterior anulată ca fiind neîntemeiată. Pe numele lui S. Traciuk a fost emis un mandat de arestare, acesta fiind anunţat în căutare internaţională.
 

Judecătorul care a emis hotărîrea a fost recunoscut învinuit de pronunţarea unei hotărîri contrare legii şi de complicitate la tentativă la escrocherie în proporţii deosebit de mari. Acesta însă nu-și recunoaște vina. 
Patrimoniul SRL"Moldasig" este evaluat la circa 300 mln. lei. 
 
unimedia

0