943

La Moscova a fost reţinut un moldovean care comercializa haşiş

Moldoveanul, după ce a stat blocat câteva ore în autoblindata incasatorilor s-a predat poliţiei.
„Acum câteva zile, organele de drept au fost informate, precum că pe str. Babuşkin din capitala Rusiei, se află o autoblindată abandonată, în care se comercializează droguri. În rezultatul investigaţiilor, poliţiştii au stabilit, că într-adevăr pe strada menţionată se află o maşină blindată, având un crenel prin care se vând stupefiante. Oamenii legii au efectuat achiziţia de control, 1,2 g de stupefiante”.
 
Când poliţiştii au încercat să reţină comerciantul, el s-a blocat în autoblindată, iar câteva ore mai târziu s-a predat. În automobil au fost depistate şi sechestrate surse financiare, un registru de evidenţă a vânzărilor şi câteva ambalaje mici cu haşiş. Cantitatea stupefiantelor sechestrate nu a fost stabilită deocamdată. E de meţionat faptul, că aflându-se în autoblindată câteva ore, infractorul nu a distrus probele delict.
 
„Pe numele reţinutului, cetăţean al Moldovei în vârstă de 24 ani, a fost intentat dosar penal, -  au comunicat poliţiştii. În afară de aceasta, oamenii legii au înregistrat 9 cumpărători ce au achiziţionat stupefiante din autoblindată. Toţi au fost deplasaţi la comisariatul de poliţie pentru inspecţie ulterioară”.
 
tv7
0