569

Petru Bogatu: Voronin îmbătrâneşte urât


Sursa imagine: rferl.org
 
”Voronin îmbătrâneşte urât, dovedind o dată în plus că vârsta înaintată nu aduce în mod automat înţelepciunea. Lucrurile diferă de la om la om. Tot ce aduce bătrâneţea în mod sigur este radiculita”, scrie Petru Bogatu pe blogul său.


”Mai vivace decât un şobolan, fostul preşedinte ne-a luat pe toţi ostatici ai unei crize constituţionale fără precedent. Reuşeşte să se pună de-a curmezişul schimbărilor şi în stat, şi în propriul partid. Dacă nu ar fi existat el, credeţi-mă, alta era faţa Republicii Moldova. Dar şi a opoziţiei. Fără Voronin, dar cu un Şelin, un Tkaciuk sau un Muşuc în frunte, radicalismul şi extremismul stângii s-ar fu dezumflat demult.


Nu caut să-l demonizez pe Voronin. E doar un pensionar încrâncenat care pare disperat să mai tragă de timp. Dar nici să justific gafele liderilor AIE nu îmi propun. Prestaţia acestora de asemenea, precum se ştie, de multe ori lasă de dorit, Ţin să spun doar că aşa cum omul sfinţeşte locul, tot el îl şi spurcă”, notează Bogatu.


Potrivit lui Bogatu, ”ceea ce se întâmplă în jurul nostru este provocat nu de un blestem, nu de destin, ci de activitatea persoanei. Ca cetăţeni, avem puterea de a schimba mediul insalubru care ne înconjoară într-unul confortabil, curat şi sănătos”.
 
hotnews
0