Filat, ironic in adresa lui Voronin: Sarac o mai duc oamenii din opozitie pe strada Ciocarlia
Liderul PLDM s-a aratat amuzat de Vladimir Voronin care i-a spus reprezentantului lui Evghenii Sevciuk ca nu are cum sa-l ajute pentru ca n-are bani. Vlad Filat si-a amintit in cadrul unei emisiuni de la TV7 de plimbarea sa cu elicopterul deasupra la Valea Morilor cand a observat resedinta liderului PCRM din strada Ciocarlia, dar si sediul nou al comunistilor.
"Este interesant sa privesti oficiul nou al PCRM, in care nu intra probabil ca de aceea ca se afla in opozitie, si in care vor trece cand se vor afla la putere desi ma indoiesc de asta. Am avut posibilitatea sa zbor deasupra la Valea Morilor si sa vad un loc ca in filmul "Dallas". Sarac o mai duc oamenii din opozitie pe strada Ciocarlia", a declarat Vlad Filat.
Cat despre casa sa, premierul a declarat ca nu se deosebeste de cea a moderatorului emisiunii.
In acelasi timp, liderul PLDM s-a aratat nemultumit de cuvintele jignitoare adresate de catre Vladimir Voronin in cadrul inregistrarii iesite la iveala recent. Acesta n-a ezitat sa critice si marsul comunistilor din capitala. "Minciuna anului e atunci cand spui ca cei 6 mii de oameni din PMAN sunt 60 de mii", a tinut sa mai spuna Filat.
Totodata, Vlad Filat a tinut sa respinga acuzatiile aduse de Vladimir Voronin atunci cand spunea ca nu s-a intalnit cu Vladimir Putin. "De 4 ori m-am intalnit cu premierul rus", a tinut sa mentioneze Vlad Filat, care s-a aratat jignit de ofensele aduse de liderul PCRM.
protv.md