982

Alexandru Cazacu a fost rănit la cap și are două coaste rupte

 
Ex-chitaristul formației „Noroc", rănit ieri într-un accident rutier, a fost internat în secția terapie intensivă a spitalului raional Strășeni.
 
Alexandru Cazacu s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral acut închis, traumatism toracic acut închis și două coaste rupte.
 
Ceilalți doi supraviețuitori ai accidentului se află în secția Chirurgie. Vicedirectorul spitalului, Ștefan Calancea, starea lor e stabilă și vor fi externați cel mult în zece zile.
 
Vărul lui Cazacu, pictorul Iurie Negruța (60 de ani), a declarat pentru „Adevărul" că șoferul a fost orbit de o mașină care venea din sens opus și a pierdut controlul volanului. De cealaltă parte, Poliția susține că este vorba de exces de viteză.
 
Automobilul s-a răsturnat de câteva ori și a fost puternic deteriorat în partea din spate. Fostul deputat Vasile Vatamanu, care se afla pe bancheta din spate, nu a supraviețuit. 
 
adevarul
0