1140

De la bal la puşcărie! Moldoveanul care a împuşcat mortal un grănicer transnistrean, ARESTAT în plin chef!


 Poliţia a reţinut un bărbat suspectat că a împuşcat mortal un grănicer transnistrean în luna septembrie curent. Acesta se numeşte Covalenco Oleg, are 47 de ani şi este originar din satul Pârâta, raionul Dubăsari. Suspectul a fost reţinut în plin chef, ieri seara, în satul Glinjeni, raionul Fălești.
Potrivit oamenilor legii, Covalenco se afla în ospeție la un amic de al său, cu care anterior a fost coleg de cameră în puşcărie. În momentul reținerii prietenii sărbătoreau onomastica gazdei. 

Covalenco era fugar în Moldova, fiind suspectat de două tentative de omor, vătămare corporală gravă, o serie de furturi și tâlhării. De asemenea, era dat în căutare de Serviciile de securitate ale regiunii transnistrene pentru că a ucis un grănicer transnistrean, iar pe altul l-ar fi rănit. 

Covalenco a omorât grănicerul în noaptea de 5 spre 6 septembrie. Acesta a încercat să treacă ilegal hotarul şi să intre în Ucraina. La încercarea grănicerilor separatişti de a-l reţine, bărbatul a deschis focul şi apoi a dispărut pe teritoriul regiunii separatiste.

La locul faptei a fost depistat un rucsac, în interiorul căruia au fost găsite două grenade F-1 şi un pistol marca TT. 

La moment Covalenco se află în arest, iar oamenii legii desfășoară acțiunile necesare în vederea atragerii la răspundere conform legislației a acestuia. 
 
24h

0