A furat transformatoare din ascensoare în valoare de 76 mii lei
După aproape două luni de investigaţii operative, polițiștii din sectorul Botanica al Capitalei au reţinut presupusul hoţ de transformatoare din ascensoare, informează serviciul de presă al Comisariatului General de Poliție.
Potrivit sursei, individul a adus un prejudiciu Întreprinderii municipale ”Liftservice” de peste 76 000 lei. El s-a dovedit a fi locuitor al municipiului Chişinău, în vârstă de 29 ani, anterior judecat pentru atac tâlhăresc.
Bărbatull a recunoscut că a demontat transformatoarele. Potrivit lui, piesele erau realizate la punctele de colectare a metalului uzat din sectorul Botanica. Banii obţinuţi îi cheltuia pe substanţe narcotice.
Până în prezent, poliția a acumulat probe suficiente ce demonstrează complicitatea suspectului în 10 cazuri, dar nu exclude faptul că numărul acestora ar putea fi mai mare. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o amendă de la 6000 la 20 000 lei sau închisoare de până la 4 ani.
unimedia