Gorbaciov: "Alegerile au fost fraudate"
Mihail Gorbaciov
Foto: HotNews.ro
Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a afirmat, miercuri, ca alegerile legislative de duminica, din Rusia, au fost patate de frauda si este necesar un nou scrutin electoral, potrivit BBC News. Gorbaciov a subliniat ca autoritatile vor fi discretate si situatia se va agrava daca opinia publica nu este luata in considerare.
"Liderii acestei tari trebuie sa recunoasca faptul ca au fost numeroase falsificari si aranjamente, iar rezultatul nu reflecta vointa populara", a declarat Mihail Gorbaciov.
"Cred ca ei [n.r. liderii rusi] pot lua o singura decizie - anularea rezultatului alegerilor si desfasurarea unui nou scrutin", a precizat fostul lider sovietic pentru agentia de stiri rusa Interfax.
"Pe zi ce trece creste numarul rusilor care nu cred ca rezultatele declarate ale alegerilor sunt corecte. Dupa parerea mea, ignorarea opiniei publice discrediteaza autoritatile si destabilizeaza situatia", sustine Gorbaciov.
Amintim ca presedintele rus Dmitri Medvedev a cerut Comisiei Electorale Centrale sa ancheteze posibilele cazuri de frauda in timpul alegerilor legislative de duminica, dupa ce mai multi protestatari dar si OSCE au cerut investigatii independente, potrivit RIA Novosti.
Observatorii OSCE au afirmat luni ca au constatat "contraventii frecvente". De asemenea, secretarul de stat britanic in ministerul de externe a afirmat ca aceste nereguli observate de OSCE trebuie sa faca obiectul unei anchete rapide si transparente.
Mai multe tari, intre care si SUA, si-au exprimat ingrijorarea referitoare la cazurile presupuse de frauda, insa Medvedev a raspuns marti spunand ca sistemul politic din Rusia nu este "problema" occidentalilor.