1305

În Moldova nu există riscul epidemiei de rabie

 
Nici unul dintre cei 21 de oameni internaţi în spital în urma contactului cu cîinii turbaţi nu este bolnav de rabie. Asociaţia de protecţie a animalelor fără adăpost “Alga” susţine că informaţiile apărute în mass-media sînt false, iar cei care le răspîndesc au interese financiare.

“Totul se învîrte în jurul banilor. Am făcut o investigaţie şi ne-am adresat la mai mulţi medici veterinari, la laboratorul virusologic din Chişinău şi la veterinarul general – toţi ne-au spus că nu a fost depistat nici un caz de rabie. Dacă s-ar fi depistat cîteva zeci de cazuri, cum se insinuează, ar fi fost stabilită carantină”, a spus preşedintele asociaţiei Valentina Dudnic.

Ea consideră că panica de epidemie se face pentru a profita de bani de pe urma procurării vaccinurilor. „Cu rabia e posibil să fie ca şi cu gripa aviară, pentru care s-au cheltuit bani şi nu a mai fost nimic”, a menţionat Dudnic.

Potrivit purtătorului de cuvînt al Ministerului Sănătăţii, Marina Berzedean, persoanele care au fost internate în spital au fost infectate cu rabie, însă, în urma tratamentului, ele sînt deja sănătoase.

Virusul de rabie este periculos pentru om ca şi catalepsia. Dacă bolnavul nu se adresează de urgenţă la medic, el poate deceda într-o săptămînă. Medicii recomandă ca animalele domestice să fie vaccinate, cu atît mai mult că Moldova dispune de numărul necesar de vaccinuri şi acestea sînt gratuite.
 
 
Sursa: noi.md
0