912

Un polițist a maltratat un tânăr. Sentința: 2 ani de pușcărie cu suspendarea pedepsei

Un inspector al Comisariatului de poliţie Străşeni a fost tras la răspundere penală pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, informează serviciul de presă al Procuraturii Generale.

Potrivit sursei, în noiembrie 2009, în apropierea satului Romăneşti, inspectorul aflat la volanul unei maşini, nefiind în exerciţiul funcţiei, a fost stopat de un tânăr de pe traseu, care i-a solicitat să-l ducă până acasă. 

După ce tânărul a urcat în automobilul poliţistului, ultimul i-a comunicat pasagerului că îl va duce într-o altă direcţie decât cea solicitată. Speriat, tânărul a încercat să fugă, însă şoferul l-a ajuns şi i-a aplicat câteva lovituri, apoi i-a legat mâinile cu o centură cu scopul de a-l urca în portbagaj. Victima a reuşit să scape din mâinile colaboratorului de poliţie. 

Prin sentinţa Judecătoriei Străşeni, inculpatul a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani. Prin aceeaşi sentinţă, poliţistul a fost privat de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de 3 ani. 
 
Procurorii informează  că vor ataca sentinţa instanţei de judecată pe care o consideră prea blândă.
 
unimedia
 

0