Retrospectiva politică. Vezi care sunt cele mai memorabile momente ale săptămânii
Deputaţii au decis cu unanimitate de voturi că Parlamentul va încerca să aleagă şeful statului pe 16 decembrie.Hotărârea, aprobată a venit la aproape o lună de la ultima tentativă a deputaţilor de a alege preşedintele. Iată retrospectiva politică a săptămânii.
Această săptămână politică a început cu stângul. Şedinţa Consiliului AIE la care urma să fie stabilită data alegerii preşedintelui a fost amânată pe motiv că prim-ministrul Vlad Filat plecase într-o vizită de lucru în Cehia. Liderii AIE s-au reunit în şedinţa Consiliului două zile mai târziu, dar fără să ajungă la un numitor comun. În schimb, ei au promis că vor munci şi duminica pentru a recupera restanţele legislative.
Joi, aleşii poporului s-au împărţit în două tabere. Motivul: Ziua Naţională a României. Pe de o parte, deputaţii din alianţă care au ţinut să-i felicite pe toţi românii cu această ocazie, şi de cealaltă parte - deputaţii comunişti, care au declarat că în acest mod se încearcă impunerea unei identităţi false moldovenilor. Mai productivă a fost ziua de vineri.
Deputaţii au decis cu unanimitate de voturi că Parlamentul va încerca să aleagă şeful statului pe 16 decembrie. Democratul Marian Lupu a anunţat că va candida pentru funcţia de preşedinte al ţării. În acelaşi timp, Vladimir Voronin a declarat că asupra unor deputaţi comunişti s-ar face presiuni pentru a susţine candidatul Alianţei la preşedinţie. Marian Lupu şi Mihai Ghimpu au respins acuzaţiile, menţionând că se poartă un dialog civilizat cu deputaţii din opoziţie.
Liberal-democraţii nu au spus dacă vor participa sau nu la alegerea şefului statului, lăsând să se înţeleagă că până atunci ar putea avea loc o nouă configurare politică.
Publika